Daniel Pancu, trimis în judecată pentru că a condus băut

Ultima actualizare:

    Daniel Pancu.
Daniel Pancu.

Jucătorul echipei FC Vaslui, Daniel Pancu, a fost trimis în judecată, luni, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.

"La data de 22.12.2008, ora 1.20, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare, poliţişti ai Secţiei VI au întocmit proces-verbal de constatare pe numele fotbalistului Daniel Pancu, care a condus autoturismul marca Infinity pe strada Sălciilor, sub influenţa băuturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o alcoolemie de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După preluarea probelor biologice, a reieşit iniţial că acesta avea o alcoolemie de 2,40 grame la mie în sânge, apoi de 2,30 grame la mie. În urma efectuării unui calcul retroactiv a reieşit că în momentul în care Pancu a fost oprit de poliţişti, acesta avea o alcoolemie de 2,50 grame la mie în sânge.

În aceste condiţii, s-a decis trimiterea în judecată a lui Daniel Pancu", a declarat, luni, Nadia Albu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, informează Mediafax.

Dacă va fi găsit vinovat, Daniel Pancu riscă o pedeapsă între un an şi cinci ani de închisoare.

image
image
image
image
image
image
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net