De ce unii oameni tineri și sănătoși mor din cauza coronavirusului? Specialiștii au două explicații

Ultima actualizare:

    Printre victimele pandemiei de Covid-19 sunt și persoane tinere, fără probleme de sănătate cunoscute
Printre victimele pandemiei de Covid-19 sunt și persoane tinere, fără probleme de sănătate cunoscute

Covid-19 „atacă” cel mai puternic bătrânii, însă nici persoanele tinere și aparent sănătoase nu scapă de coronavirus. Veștile legate de decesul unor adolescenți, unor tineri sau tinere fără probleme de sănătate diagnosticate anterior ne-au șocat în ultimele săptămâni. De ce unii oameni tineri și sănătoși mor din cauza noului coronavirus Sars Cov 2? Specialiștii au două explicații, care însă urmează să fie aprofundate prin cercetări amănunțite.

Rămâne unul din cele mai mari mistere ale actualei pandemii de Covid-19. În general, boala cauzează complicații severe persoanelor trecute de 65 de ani și celor care au anumite afecțiuni, cum ar fi cancer, diabet, hipertensiune arteriară sau obezitate. Cu toate acestea, s-au înregistrat și victime în rândul tinerilor fără probleme de sănătate, inclusiv în rândul personalului medical. În unele cazuri, au ieșit la iveală, după deces, anumite afecțiuni cu care victima nu fusese diagnosticată, cu alte cuvinte, „nu se știa bolnav”, scrie publicația The Guardian.

Cercetătorii se află în fața acestei provocări uriașe, de a descoperi cauza comportamentului ciudat al coronavirusului. Câteva teorii au fost deja înaintate. Unii cercetători sunt de părere că este extrem de importantă cantitatea de virus cu care ne infectăm: am fost expuși direct și puternic, complicațiile pot fi grave. ”O persoană cu o mare încărcătură virală are mai multe particule de virus decât una cu o încărcătură mică”, spune virusologul Alison Sinclair de la Universitatea Sussex.”Încă nu știm care este impactul încărcăturii virale asupra simptomelor unei persoane infectate cu Covid-19. Va fi important de aflat dacă este o legătură între încărcăturile virale mari și cazurile grave”, a adăugat Sinclair. În plus, primele date din China sugerează că încărcătura virală este mai mare la pacienții cu o formă mai gravă a bolii, așa se întâmplă și la SARS și gripă..Alți cercetători susțin însă că principala explicație stă în gene. Unii dintre noi suntem pur și simplu predispuși genetic să dezvoltăm cele mai grave forme ale Covid-19. Expertul în virusologie Michael Skinner, de la Imperial College din Londra a explicat, citat de Guardian: ”Este foarte posibil ca unii dintre noi să aibă o particularitate genetică din cauza căreia să reacționăm mult mai rău atunci când suntem infectați cu coronavirus”.

”S-ar putea să fie vorba de o sensibilitate similară a unor persoane care au Covid-19, iar asta îi face să aibă o formă mai acută din cauza efectelor secundare grave”, a adăugat Skinner.

Un exemplu de astfel de sensibilitate este dat de virusul herpes simplex. La unii oameni, o mutație genetică ce afectează receptoarele celulare TLR3 din sistemul nervos central îi face incapabili să reacționeze la cea mai gravă lovitură a virusului, așa că fac o boală denumită encefalită herpex simplex ce poate duce la crize și convulsii la copii.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net