Doi romi s-au plâns CEDO că statul ungar le-a compromis educaţia

Ultima actualizare:

La sfârşitul lunii ianuarie, CEDO a cerut în scris autorităţilor ungare să răspundă juridic în această afacere, a anunţat ea vineri.

Reclamanţii - în prezent în vârstă de 22 de ani - au fost şcolarizaţi de la 7 la 13 ani într-o clasă specializată a şcolii din satul lor, Kesznyeten, 'după ce un juriu format din experţi regionali estimase că ambii au un uşor retard mental', a explicat curtea.

La vârsta de 17 ani, cei doi adolescenţi depuseseră plângere pentru 'punere în pericol a minorilor', susţinând că această plasare într-o clasă specială le-a compromis dezvoltarea intelectuală fiindcă ei au urmat un program şcolar redus, fără cursuri de ştiinţă şi fără studierea limbilor străine.

Avocatul lor a mai spus că această plasare avea ca scop 'segregarea fizică' a tinerilor romi. Plângerea a fost clasată fără urmări după câteva luni.

Cei doi tineri s-au adresat atunci CEDO, afirmând că au fost victime ale unei măsuri discriminatorii din cauza originii lor rome.

CEDO nu are obiceiul de a face publică această etapă de procedură, care precede o eventuală audiere pe fond, iar apoi o arestare, dar serviciul său de presă a explicat că această manieră de a proceda este justificată de importanţa acestui caz şi a cerut, în consecinţă, să fie audiată în cadrul procedurii, notează Agerpres.

image
image
image
image
image
image
436310903 6801597473275047 2085105743623441656 n jpg
ceapa verde adobesotck jpg
image png
bani  foto   Shutterstock jpg
Masina de spalat rufe jpg
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net