Emisiunea "American Idol" vine de la 1 noiembrie pe AXN

Ultima actualizare:

Prima ediţie a emisiunii American Idol a desemnat-o câştigătoare pe Kelly Clarkson. După acest succes, cariera muzicală a tinerei a avut o ascensiune extraordinară: primele două albume au fost vândute în peste 8.500.000 de exemplare (numai în Statele Unite).

În 2008, David Cook a câştigat ediţia a 7-a a show-ului American Idol şi acest lucru i-a schimbat viaţa. Cine urmează? În cel de-al 8-lea sezon – cel mai nou şi primul difuzat la AXN – cel mai bun cântăreţ din S.U.A. este căutat în 8 oraşe ale ţării.

Randy Jackson, Simon Cowell, Paula Abdul şi Kara DioGuardi fac parte din juriu şi decid care sunt cei mai talentaţi participanţi alegându-i pe cei 36 semifinalişti.

Apoi, publicul decide care sunt cei 12 interpreţi care merg mai departe (excepţie face a 8-a ediţie când sunt aleşi 13 finalişti).

La finalul fiecărei emisiuni, milioane de americani votează pentru un finalist până ce în competiţie nu va rămâne decât unul singur, câştigătorul, desemnat drept „American Idol” şi care primeşte un contract de înregistrare de până la 1.000.000 de dolari.

Această emisiune extrem de populară şi de apreciată a câştigat numeroase premii, dintre care două Primetime Emmy şi este cea mai vizionată de peste Ocean – are de două ori mai mulţi spectatori din segmentul 18-49 decât Desperate Housewives/Neveste disperate.

Nu rata cel mai nou sezon al emisiunii American Idol, în premieră şi în exclusivitate la AXN, din 1 noiembrie, în fiecare weekend, de la ora 15:00.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net