Europa este în mijlocul unui haos general cauzat de pandemie! De trei zile, în marile oraşe din Ţările de Jos şi Danemarca au loc proteste violente. Franţa şi Italia intră iar în carantină totală, iar numărul bolnavilor europeni a ajuns la 29,1 milioane, în timp ce decesele au atins pragul psihologic de 667.000.


Bătrânul continent se confruntă cu o criză fără precedent! Premierul francez Jean Castex a anunţat că numărul mare de infectări din ultimele zile îl obligă să declare iar carantina totală la nivel naţional. 

În Italia, premierul Giuseppe Conte şi-a anunţat demisia ieri, după ce a pierdut susţinerea politică în Parlament. Haosul politic din Italia vine în contextul în care experţii din domeniul sanitar avertizează că ”este nevoie de o lună de carantină totală” pentru a face faţă valului de noi îmbolnăviri cauzat de noua tulpină a SARS-CoV-2. 

3_copy.jpg

În Ţările de Jos, astfel de proteste violente nu au mai avut loc de circa 40 de ani, potrivit autorităţilor
Uniunea Europeană a recomandat suspendarea unor călătorii

Uniunea Europeană a recomandat suspendarea călătoriilor în regiunile roşii precum Italia, Germania, Spania şi Franţa. 
În Ţările de Jos, continuă protestele, iar primarul din Eindhoven, John Jorritsma, a declarat ieri că asemenea manifestaţii nu au mai avut loc de 40 de ani. Premierul Mark Rutte a ameninţat că protestatarii care contestă noile măsuri de restricţie privind pandemia şi care se comportă violent ”vor fi trataţi precum criminalii”. 
Israelul a sistat timp de o săptămână transporturile aeriene internaţionale şi locale.  

Ministrul Sănătăţii din Spania a demisionat în plină criză sanitară pentru a candida la alegerile locale din Catalonia. 
Potrivit experţilor bri­tanici, în ultimele săptămâni a crescut numărul pacienţilor tineri care dezvoltă forme grave de COVID-19. Majoritatea acestora au fost contaminaţi cu noua tulpină a virusului, descoperită în Marea Britanie.

 
 
Loading...