La doar 6 şi 3 ani,Toby şi Jessica, au supravieţuit ca prin miracol la şase atacuri de cord

Ultima actualizare:

    Toby şi Jessica, alături de mama lor Melissa FOTO Caters News Agency
Toby şi Jessica, alături de mama lor Melissa FOTO Caters News Agency

Cei doi copii suferă de o malformaţie genetică care le cauzează o slăbire a muşchilor, inclusiv cel cardiac. Astfel, Toby şi Jessica au totalizat un număr de şase internări din cauza atacurilor cardiace.

Toby, acum în vârstă de saşe ani a suferit primul atac de cord, pe când avea doar patru luni, iar sora sa Jessica, acum în vârstă de trei ani a avut primul infarct la vârsta de nouă luni. Mama acestora Melissa, a declarat pentru dailymail.co.uk, "Sunt foarte mandră de copii mei, pentru că amândoi sunt nişte luptători. Este greu să îţi revii după un atac, dar să supravieţuieşti unui numâr de şase astfel de cazuri, e ceva miraculos."

"Am simţit că ceva este în neregulă cu Toby, după câteva săptămâni. Observasem că respiră şi mănâncă foarte greu. A fost cel mai greu moment al vieţii mele atunci când am aflat verdictul medicilor".

Toby  FOTO Caters News Agency

Toby  FOTO Caters News Agency
Toby FOTO Caters News Agency

în cazul fetiţei, chiar dacă imediat după ca a aflat că a rămas însărcinată, ştia că există şanse ca şi micuţa să sufere de aceeaşi boală, Melissa a dus sarcina la bun sfârşit. Vestea cea rea a primit-o din partea medicilor la 3 luni după naşterea micuţei.

Jessica Foto Caters News Agency

Jessica Foto Caters News Agency
Jessica Foto Caters News Agency

Povestea celor doi copii se rezumă în cifre la: 6 atacuri de cord, peste trei ani cumulaţi de internări în spitale şi nenumărate expertize suferite.

image
image
image
image
image
image
Ultimele bătălii ale lui Mihai Viteazul jpeg
elvira godeanu jpg
levi strauss captura video jpg
respiratia jpg
Alimente nocive pentru ficat FOTO Shutterstock jpg
rsz delta dunarii jpg
vize jpeg
targ paste 2024 orase romania 896983 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net