Regatul de zăpadă începe încet-încet să cuprindă întreaga emisferă nordică! Amatorii de schi, săniuş, bulgăreală sau patinaj aşteaptă cu nerăbdare care nămeţii să acopere decorul gri. Localnicii din Kirkenes, Norvegia, au profitat de ninsorile abundente care au croit valuri de nea şi au tăiat drumuri către hotelul Northern Lights, unde turiştii pot petrece încă de pe acum o noapte de vis între pereţii de gheaţă.


Nimic nu se compară cu o excursie de vis în patria fiordurilor! Agenţiile de turism au fost luate cu asalt de turişti din întreaga lume pentru a rezerva din timp locuri în hotelurile de gheaţă, din apropierea cercului polar.

Conform experţilor internaţionali, un loc aparte îl ocupă sejurul de patru zile de la hotelul de gheaţă Northern Lights, din Kirkenes, Norvegia.

p222_23_foto3-135-70.jpg

Bâlea Lac, România. Lucrările la Hotelul de gheaţă au început de câteva zile şi o echipă de artişti din Târgu Mureş va munci 3.800 de ore pentru a realiza minunăţiile din gheaţă. Anul acesta, inaugurarea va avea loc la 23 decembrie

Pentru sume cuprinse între 1.200 de euro şi 1500 de euro, iubitorii sezonului alb au parte de o vacanţă 100% ecologistă. Prima noapte o petrec la Oslo, la hotelul Park Inn, din Gardermoen, după ce fac un tur al oraşului. A doua zi are loc îmbarcarea pentru zborul către Kirkenes, localitate aflată în proximitatea Mării Barents, de lângă graniţa cu Rusia. 

Începe vânătoarea Aurorei Boreale: toată lumea se suie în sănii trase de mai mulţi câini husky şi timp de două ore, pe un frig de crapă pietrele, are loc o promenadă în sălbăticia Văii Pasvik. 

p322_23_foto4-135-70-suedia.jpg

Jukkasjärvi, Suedia. Hotelul de gheaţă de aici e primul din lume, fiind construit pentru prima dată în 1990. Clădirile sunt date în folosinţă de la începutul lui decembrie şi sunt perfect func- ţionale până în aprilie, atâta timp cât temperatura e -5° Cel

Atenţie, însă, vestimentaţia este obligatiorie! Iar copiii sub 7 ani vor fi însoţiţi în sanie de unul dintre părinţi. 

Expediţia în sălbăticie are un nivel de dificultate mediu şi presupune parcurgerea unor porţiuni de traseu cu diferenţe de nivel, cu hârtoape, văi şi suişuri abrupte. Urmează cazarea la hotelul de zăpadă Northern Lights. 

Ca în fiecare an, cei mai buni sculptori în gheaţă au participat la amenajarea camerelor care urmează să îi primească pe turişti. Tematica din acest an este inspirată din filmul Disney ”Frozen 2”, iar lângă hotel a fost construit un mic ţarc pentru reni care abia aşteaptă să fie înhămaţi la sanie pentru a-i plimba pe musafiri. 

p422_23_foto5-135-70-canada.jpg

Saint Gabriel de Valcartier, Quebec, Canada. Singurul hotel de gheaţă din America de Nord îşi deschide oficial porţile la 2 ianuarie 2020, dar rezervările sunt făcute până în februarie. Hotelul e deschis între 10.00 şi 0.00 şi include un bar

Noaptea din hotelul de gheaţă este o experienţă de neuitat. Accesul în camere este permis la ora 18.00, iar gazdele le pun la dispoziţie turiştilor saci termici de dormit care să îi protejeze de înţepăturile frigului din interior.  Trebuie ştiut că temperatura din cameră este cuprinsă între -5 şi -7 grade Celsius şi că în acest hotel, toată lumea doarme îmbrăcată în echipament de schi sau în pijamale extrem de groase. 

p522_23_foto6-135-70-finlan.jpg

Rovaniemi, Finlanda. Hotelul de gheaţă din ţara lui Moş Crăciun este o tradiţie respectată cu sfinţenie de localnici. Anual, aici vin sute de mii de turişti din întreaga lume pentru a vedea cu propriii ochi de unde pleacă Moşul cu daruri

Înainte de a merge la somn, turiştii află de la unul dintre ghizii care i-au plimbat prin sălbăticie totul despre beneficiile somnului în condiţii de frig extrem, despre cum să folosească toaleta din cameră, luminile şi cât este de importantă sauna de a doua zi. 

p622_23_foto7-135-70-china-.jpg

Harbin, China. Oraşul de gheaţă din Harbin are o tradiţie de 20 de ani. Începând cu data de 20 decembrie blocuri imense de gheaţă vor fi aduse aici şi mii de sculptori în gheaţă vor începe să le modeleze în cele mai bizare şi frumoase forme

Deşi orice turist poate opta să doarmă mai multe nopţi aici, doctorii veniţi din Kirkenes avertizează că două nopţi consecutive la -5 grade Celsius, sunt un şoc destul de mare pentru organismul care nu e învăţat cu astfel de condiţii extreme. 

Însă Northern Lights nu este singura minunăţie hibernală. Pe întreg mapamondul au început pregătirile pentru iarnă. 

Loading...