Plutocraţii: cine sunt „cei mai bogaţi dintre bogaţi“

Chrystia Freeland, autoarea cărţii „Plutocrats: The Rise of the New Global Super-Rich and the Fall of Everyone Else" şi profesorul universitar Anup Dessai, implicat în mişcarea Occupy, au vorbit pentru BBC despre ce înseamnă apariţia plutocraţilor pentru economia din întreaga lume.

„Unii oameni s-au plâns că nu erau în carte, ceea ce nu a fost chiar reacţia pe care o anticipam. Ce vedem este o imensă polarizare a recompenselor economice. Parte din ce se întâmplă e provocat de faptul că recompensele merg la vârf. Vedem cum salariile clasei de mijloc stagnează."

Anup Dessai spune că „toate faptele pe care le menţionează în carte sunt adevărate. În 1994, erau doar doi oameni, doar Bill Gates şi Warren Buffett care aveau la fel de mulţi bani ca 120 de milioane de oameni din SUA şi acum avem 5% care au o avere cât cei 115 de milioane de americani."

„Eu cred în natura umană, dar cred că vor fi oameni care ajung în vârf. Empatizez cu unii miliardari, dar cred că există diferenţe între tipurile de miliardari. Sunt oameni care lucrează în tehnologie care fac bine şi cei din finanţe care speculează.", a continuat acesta.

Christiya, la rândul ei, s-a declarat de acord cu această distincţie. „Sunt miliardari care şi-au clădit averea inventând ceva grozav şi cei care au acumulat averi uriaşe, dar au făcut ca economia să fie mai riscantă pentru noi, la fel şi cei care au determinat Guvernul să le aloce resurse naturale, terenuri."

Într-un articol publicat pe site-ul National Public Radio care se referă la cartea lui Christya Freeland, se vorbeşte despre această elită.

Celor bogaţi nu le place să vorbească despre această distribuire inegală a veniturilor, se arată în articol şi poate fi un subiect inconfortabil pentru cei mai mulţi dintre noi, deoarece capitalismul nu a fost menit să funcţioneze astfel.

Alexis de Tocqueville a scris despre acest aspect: „Sălbaticii erau egali doar pentru că erau la fel de slabi şi de ignoranţi. Oamenii civilizaţi pot deveni egali pentru că dispun de mijloace similare pentru a atinge confortul şi fericirea. Între aceste două extreme se găseşte inegalitatea în bogăţie, cunoaştere - puterea câtorva, sărăcia, ignoranţa şi slăbiciunea celorlalţi".

În 2011, economistul Dan Ariely de la Universitatea Duke a descoperit, într-un experiment realizat cu Michael Norton, de la Harvard Business School, că inegalitatea în venituri provoacă nemulţumire în rândul populaţiei americane şi mulţi dintre ei şi-ar fi dorit să trăiască în alte ţări.

Ariely a arătat că în SUA primii 20% deţin 84% din avere, iar în Suedia cei mai bogaţi 20% de oameni posedă numai 36% din bogăţia ţării.

Nu e de mirare astfel că americanii au spus că preferă să trăiască în Suedia sau în perioada anilor 1950, când diferenţele nu erau atât de mari.

Acest aspect nu e vizibil doar la nivelul Statelor Unite, ci şi în alte părţi ale lumii. În India, clasa de mijloc din oraş e profund diferită de sutele de milioane de oameni din zonele rurale care trăiesc la limita subzistenţei, iar bogaţii Chinei alcătuiesc o lume diferită de jumătate din populaţia care încă trăieşte la sat.

Henry George, un economist şi politician american din secolul XIX, scria: „Asocierea dintre sărăcie şi progres este marea enigmă a timpurilor noastre... Cât timp prosperitatea pe care progresul o aduce conduce la construirea unor averi uriaşe, la răspândirea luxului şi la un contrast mai puternic între Cei care Au şi Cei care Vor, progresul nu e real şi nu poate fi permanent".

Într-un interviu pentru acelaşi site, Christiya spune că superbogaţii există în toată lumea. „Şi nu e un soi de alegere culturală a lor, este ceva ce li se impune prin natura economiei mondiale", crede ea.

„Ceea ce mă îngrijorează cel mai mult este că există atât de mulţi bani şi atât de multă putere la vârf, iar prăpastia dintre cei care sunt în top şi toţi ceilalţi este atât de adâncă, încât vom vedea cum mobilitatea socială este sufocată, iar societatea se va transforma".