VIDEO Englezii se plâng de invazia străinilor de la «Britanicii au talent». Printre ei, şi un român

Ultima actualizare:

    Cristian Spiridon
Cristian Spiridon

Se numeşte "Britanicii au talent", dar şapte din concurenţii care au trecut în semifinalele de anul acesta sunt străini, iar mulţi englezi se plâng de invazia lor pe micile ecrane din Marea Britanie.

Printre străinii care au "furat" locurile englezilor se află şi un român, Cristian Spiridon, care a cântat piesa "Sex Bomb" a lui Tom Jones şi a convins publicul că merită să treacă de audiţii. Deşi a primit trei voturi negative, el l-a impresionat atât de tare pe juratul David Walliams, încât acesta a ţinut că românul să ajungă în semifinale.

Astfel, Cristian s-a alăturat unui magician din Canada, David Oake, unui păpuşar din Polonia, Kony Puppets, unor dansatori francezi, unui comedian american, Pasty şi unor grupuri de varietate, Pyroterra din Cehia şi Light Balance din Ucraina. Împreună, sunt cei şapte concurenţi străini care pot luat faţa englezilor în lupta pentru marele trofeu.

Întrebat ce părere are depre nemulţumirea unor englezi legată de numărul mare de străini din semifinale, magicianul David Oakes a recunoscut că înţelege dorinţa unor de a restricţiona participarea la show a străinilor.

"Pentru mine, «Britanicii au talent» e cel mai mare show din lume. Înţeleg punctul lor de vedere. Nu am ce face, dacă unii sunt nemulţumiţi, nu am cum să le schimb părerea", a spus tânărul de 26 de ani.

Însă unul dintre juraţii emisiunii şi creatorul "Britanicii au talent", Simon Cowell, e de părere că e, datorită competiţiei străine, britanicii simt nevoie să dea tot ce e mai bun în cadrul show-ului.

"E flatant că ei bat atât de mult drum pentru a participa la emisiune. Străinii văd show-ul ca unul de referinţă, ceea ce înseamnă că ai noştri trebuie să fie în formă maximă", a declarat Cowell.

Pe de altă parte, criticii programului spun că numărul mare de străini e dovadă a lipsei de participanţi britanici cu adevărat talentaţi în cadrul emisiunii.

image
image
image
image
image
image
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net