VIDEO Profesoarele lesbiene au voie să facă sex pe catedră

Ultima actualizare:

    Alini Brito şi Cindy Mauro, cele două profesoare lesbiene
Alini Brito şi Cindy Mauro, cele două profesoare lesbiene

O decizie a unei judecătorii din Statele Unite ale Americii a pus pe jar opinia publică din Brooklyn. Astfel, judecătorii s-au pronunţat în cazul a două profesoare lesbiene ale acelui liceu care au fost prinse, în 2009, aproape goale, sărutându-se, pe catedra unei clase.

În clasă nu se aflau elevi şi niciun copil nu le-a văzut, ceea ce a fost punctul principal la care judecătorii au făcut referire în momentul în care au dat verdictul că cele două profesoare nu pot fi concediate pentru ceea ce au făcut.

Mai mult decât atât, judecătorii susţin că au fost cazuri mai uşor pedepsite, în care profesorii au întreţinut relaţii cu proprii elevi. Aşa că o posibilă concediere a celor două profesoare nu este necesară.

Inevitabil, mai mulţi profesori s-au arătat deranjaţi de decizia judecătoriei, fiind speriaţi că ar putea funcţiona ca un precedent pentru alte comportamente indecente în incintele şcolilor.

Însă judecătorii susţin că pedeapsa pe care cele două profesoare ar trebui să o primească trebuie să fie doar de atenţionare.

VIDEO

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net