Foda: "Nu e un meci amical cu Dinamo"

Ultima actualizare:

"Nu e un meci amical, chiar dacă nu mai avem şanse de calificare, e vorba de prestigiu, puncte în Europa şi bani. Sper ca de această dată rezultatul să fie în favoarea noastră. Dinamo e o echipă de calitate, dar totul este posibil. Până acum am pierdut trei meciuri la acelaşi scor, 0-1, şi am făcut un egal, e momentul unei victorii. Nu meritam să pierdem meciul cu Dinamo de la Graz, am avut destule şanse. A fost o înfrângere stupidă, acum e o luptă pentru onoare", a spus Foda.

Delegaţia grupării austriece Sturm Graz, adversara de joi a formaţiei Dinamo în cadrul grupei F a Ligii Europa, a ajuns, miercuri, la prânz, la Bucureşti, cu o cursă de linie, la Aeroportul Henri Coandă.

Antrenorul formaţiei Sturm Graz, Franco Foda, va susţine, miercuri, de la ora 18.15, o conferinţă de presă, la stadionul Dinamo, la sala de conferinţe de la tribuna a II-a, iar antrenamentul oficial programat de la ora 19.00, este deschis reprezentanţilor presei doar în primele 15 minute.

image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net