Goian, cel mai slab de la Palermo chiar la debutul său

Ultima actualizare:

    Titular în naţionala României, Goian a ajuns titular şi la Palermo
Titular în naţionala României, Goian a ajuns titular şi la Palermo

Fundaşul Dorin Goian a debutat la Palermo într-un meci oficial în Serie A, fiind integralist în întâlnirea cu AS Roma, scor 3-3, din etapa a cincea. Goian a fost criticat dur de presa italiană după acest meci.

Goian a primit şi un cartonaş galben, în minutul 15. La AS Roma, Bogdan Lobonţ a fost rezervă. Pentru Palermo au marcat Budan, Miccoli şi Nocerino iar pentru Roma au înscris Brighi 20, Burdisso 45 şi Totti, din penalty, în minutul 88. După cinci etape, Palermo se află pe locul 13 cu cinci puncte în timp ce Roma se găseşte pe poziţia a noua, cu şapte puncte.

VEZI AICI PRESTAŢIA LUI GOIAN

Site-urile calciomercato.it, blitzquotidiano.it şi sportmediaset.it l-au notat cu 4,5 pe internaţionalul român. "A fost nervos, a luat un cartonaş galben în debutul meciului şi apoi a riscat să fie eliminat. A fost cel mai slab din apărarea sicilienilor", a scris calciomercato.it.

"Goian a fost total nepregătit pentru acest meci, din toate punctele de vedere. Putea fi eliminat", a notat blitzquotidiano.it.

"Dorin Goian provine din şcoala românească de fotbal atât de dragă lui Walter Zenga, dar a picat primul său examen important. A fost un simplu jalon în calea slalomiştilor Totti şi Taddei. A jucat cea mai mare parte a meciului datorită arbitrului Gianluca Rocchi, care l-a iertat de un al doilea cartonaş galben", a scris sportmediaset.it.

Site-ul mediagol.it i-a acordat nota 5 lui Goian. "Debutul său la Palermo a început cu un cartonaş galben. Apoi a riscat în două rânduri să-l primească pe cel roşu şi a avut câte intervenţii cel puţin curioase. A făcut un joc slab, dar are ca scuză faptul că se află la primul meci în Italia", a scris sursa citată.

Agenţia Datasport şi site-ul goal.com l-au notat cu 5,5 pe fundaşul român. "Decis şi furios, Goian a părut hilar atunci când atacanţii Romei au accelerat ritmul de joc", a scris Datasport.

"Dintre jucătorii trimişi de Zenga în apărare, Goian a fost singurul care a dat dovadă de nesiguranţă şi asta putea să coste formaţia siciliană. Din fericire, colegii lui au fost atenţi şi au mai salvat din greşelile românului", a notat goal.com.

Site-urile siciliainformazioni.it şi livesicilia.it i-au acordat nota 6 internaţionalului român. "A avut câteva pase hazardate, dar gigantul din Suceava a terminat meciul pe teren, chiar dacă 90 de minute au părut cam multe pentru el. Goian a suferit atunci când fotbaliştii Romei au apăsat pe acceleraţie", a scris siciliainformazioni.com.

"Zenga i-a acordat o şansă lui Goian, deoarece avea nevoie de greutate şi înălţime în defensivă. Românul a avut o prestaţie fizică şi a respins orice balon aşa cum a putut, fără să fie interesat de opţiunile tehnice", a notat livesicilia.it.

Antrenorul echipei US Palermo,Walter Zenga, a declarat la sfârşitul meciului că l-a folosit pe Goian pentru a-l odihni pe Cesare Bovo. "Goian a fost trimis în teren pentru a-i acorda o pauză lui Bovo, pentru a avea meciuri în picioare, deoarece nu poate fi util echipei dacă este inactiv. Va trebui să avem răbdare cu el şi să nu-l criticăm de la debut", a spus Zenga.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
titanic adobestock jpg
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net