Hillary Clinton a felicitat-o pe regina Elisabeta a II-a, cu o săptămâna mai devreme

Ultima actualizare:

"Cu această ocazie festivă, aducem un omagiu vieţii şi moştenirii Reginei, precum şi relaţiei speciale între cele două naţiuni ale noastre. Tânăra prinţesă Elisabeta şi-a ajutat poporul în cele mai întunecate zile ale războiului. Statele Unite ale Americii au fost dintotdeauna recunoscătoare pentru prietenia şi exemplu său.

Încă o dată, îi urez reginei Elisabeta a II-a la mulţi ani, pace şi prosperitate poporului britanic", este mesajul transmis de Hillary Clinton.

Un purtător de cuvânt al secretarului de stat a glumit pe seama acestei gafe, spunând că diferenţa de fus orar între Washington şi Londra este de o saptămână, informează The Telegraph. "E mai bine să transmiţi felicitări cu o săptămână mai devreme decât cu o săptămână mai târziu", a glumit reprezentantul Departamentului de Stat.

Deşi ziua de naştere a reginei Marii Britanii este pe 21 aprilie, aniversarea sa oficială este însă sărbătorită în fiecare an, într-o zi de sâmbătă a lunii iunie, data aleasă în acest an fiind ziua de 12 iunie. Anul acesta Regina a împlinit 84 de ani.

Tradiţia sărbătoririi zilei de naştere de două ori datează încă de pe vremea regelui Eduard al VII-lea (1841 -1910) ), care s-a născut în noiembrie, dar a dorit să-şi sărbătorească ziua în iunie, pentru a se bucura de căldura verii.

image
image
image
image
image
image
ambuteiaj   masini viniet apentru bucuresti jpeg
grecia pixabay jpg
Cutremur in Turcia FOTO Profimedia jpg
Israel atacă Iranul FOTO IRGC via CNN jpg
mihaela bilic instagram jpg
436310903 6801597473275047 2085105743623441656 n jpg
ceapa verde adobesotck jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net