I-a înghiţit casa un crater adânc de 18 metri!

Ultima actualizare:
Casă Buneşti
Casă Buneşti

Mare năpastă s-a abătut pe capul unei familii din comuna vâlceană Buneşti. Sâmbătă dimineaţă, oamenii s-au trezit cu un imens crater în curte, iar casa a luat-o la vale.

Alunecările de teren reactivate de ploile căzute în ultima perioadă fac prăpăd în judeţul Vâlcea. Casa familiei Ene din satul Titireci, comuna Buneşti, este deja distrusă. Un crater adânc de 18 metri a început de sâmbătă să „mănânce" din locuinţă.

Duminică dimineaţa s-a mai prăbuşit un zid al casei, dar restul construcţiei este încă în picioare. Pentru a reuşi să stabilizeze zona, autorităţile judeţului au cerut ajutorul unui geolog.

Autorităţile au venit la locul dezastrului să vadă nenorocirea

simeon stalpnicul png

Acesta le-a sfătuit să aducă mai multe basculante cu piatră de râu pentru a astupa craterul. Rămâne însă problema saramurii care este în crater şi va trebui scoasă, dar şi a banilor pentru piatră care deocamdată lipsesc, fiind necesari în jur de 40.000 de lei.

Pompierii vâlceni şi membrii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Buneşti, ajutaţi şi de localnici au salvat, în weekend, bunurile oamenilor.

Vecinii au scos lucrurile din locuinţa afectată prin acoperişul casei  

simeon stalpnicul png

Ilinca Ene, de 67 de ani, şi fiul ei, Ion, de 41 de ani, sunt şocaţi de cele întâmplate şi şi-au găsit adăpost la rudele lor din sat, unde au mutat şi tot ce adunaseră în mica lor gospodărie, acum distrusă de apa sărată.

„Astăzi (ieri-n.r.) s-a constatat o evoluţie lentă de lărgire a craterului. Una dintre cele două locuinţe ale familiei Ene a fost afectată de prăbuşirea terenului, în mijlocul curţii formându-se un crater cu un diametru de circa 10 metri, şi adânc de aproximativ 18 metri. Pompierii militari monitorizează în permanenţă zona", a declarat plutonierul Octavian Fulger, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.

Ilinca Ene se teme să mai intre în curtea casei sale şi a plecat la rude în sat

simeon stalpnicul png

Vezi aici mai multe imagini


    Casă Buneşti
Casă Buneşti

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Kovacs jpg
image
image
image
image
image
image
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
bf17828c1172fb1a0ab3c6f43bf0015c jpg
cos de cumparaturi  jpeg
fugar jpg
Explozie de culoare în Grădina Botanică  FOTO: Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați
image
actualitate.net
image
actualitate.net