Italia: Româncă de 11 ani, admisă cu nota 10 la Conservator

Ultima actualizare:

Denisa locuieşte în Italia împreună cu tatăl ei şi urmează cursurile Conservatorului din Potenza, în sudul Peninsulei. Tatăl micuţei pianiste are o invaliditate de gradul I, este divorţat şi face eforturi supraomeneşti pentru a o ţine la şcoală.

Denisa Andreea Curtaşu (11 ani) cântă la pian doar de patru ani.

La vârsta de 7 ani, ea a pus prima dată mâna pe un pian, iar în urmă cu un an a intrat cu nota 10 la Conservatorul din Potenza, în sudul Italiei, fiind prima dintre 56 de candidaţi, toţi mai în vârstă decât ea.

Rezultate excepţionale

Românca s-a prezentat la admitere cu trei partituri la pian. După proba eliminatorie, a susţinut un examen de teorie. „N-am avut emoţii. Sunt obişnuită cu concursurile şi examenele", povesteşte fetiţa. În prezent, ea merge de trei ori pe săptămână la studiu şi repetă foarte mult acasă, unde are un pian adus din România.

Denisa a studiat trei ani de pian la Liceul de Muzică din Târgovişte, unde a avut rezultate excepţionale.

În vara anului 2008 a fost selecţionată de conducerea liceului pentru a face un curs de specializare cu un profesor din Italia. Tot atunci a primit invitaţia de a participa la un concurs internaţional, dar a fost anulat.

Cu toate acestea, micuţa a susţinut trei concerte în urma cărora i s-a propus să vină să studieze în Peninsulă. La Conservatorul din Potenza a intrat în iulie 2009.

„Profesorii sunt foarte respectuoşi cu mine. Apreciază ceea ce fac", a declarat Denisa pentru Adevărul. La Potenza, micuţa spune că învaţă mai mult decât la Târgovişte şi profesorii îi dau mai mult de lucru acasă. Visul Denisei este să devină „o mare-mare pianistă în Italia". La pian, piesa ei preferată este sonata „Facile" a lui Mozart.

Citeşte cum reuşesc Denisa şi tatăl ei să se întreţină în Italia.

image
image
image
image
image
image
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
pod baltimore teorii jpg
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net