"Jack Spintecătorul" din Iaşi şi-a mărturisit crimele

Ultima actualizare:

Localnicii, adunaţi ca la urs lângă cordoanele de poliţie, îi jurau răzbunare.

Cuminte ca o fată mare, Ionel Augustin (27 de ani), din Răducăneni, judeţul Iaşi, cel care a terorizat timp de trei zile satul, le-a povestit poliţiştilor cum i-a ucis pe vecinii săi, Ionuţ Bălteanu (21 de ani) şi pe Maria Fisel (85 de ani), o bătrână oarbă lipsită de apărare.

Reconstituirea în cazul Mariei Fisel a fost scurtă, criminalul intrând pur şi simplu peste bătrâna lipsită de apărare şi lovind-o cu toată puterea cu cuţitul după cap. El a abandonat cuţitul în nişte boscheţi.

La reconstituirea crimei în cazul tânărului, sătenii au jurat că se vor răzbuna pe el.

I-a băgat cuţitul în gât

Criminalul a povestit cum a băut împreună cu Ionuţ Bălteanu doi litri de vin, apoi s-au îndreptat spre casă, discutând aprins. La un moment dat, Bălteanu i-ar fi dat o palmă, moment în care criminalul şi-a pierdut cumpătul, a scos un cuţit şi i l-a înfipt în gât, la marginea drumului.

L-a mai înjunghiat de câteva ori

Victima s-a prăbuşit, iar primul impuls al lui Augustin a fost să-i ascundă trupul. Pe drum, i s-a părut că victima încă mai mişcă şi s-a oprit pentru a mai înfinge de câteva ori cuţitul în el.

A târât cadavrul 200 de metri

Ionel Augustin a apucat victima de picioare şi a târât-o vreo 200 de metri până la o casă părăsită. La un moment dat, a decis că trebuie să-i taie şi organul genital.

«Acum trei ani a tăiat beregata calului, pe motiv că îl enerva»

Rudele lui Ionel Augustin spun că bărbatul era un împătimit al „păcănelelor". Pentru a-şi împlini plăcerea, bărbatul a tocat zeci de milioane de lei la aparatele de poker din sat.

Acestea i-au înghiţit într-o săptămână, nu mai puţin de 1.000 de euro, jumătate din suma cu care s-a întors acasă din Italia, unde a muncit la o fermă.

„Nu făcea nimic prin gospodărie. În schimb îi plăcea să joace la poker. I-a luat şi mamei sale bani din casă. Într-o seară, când mama îşi ascunsese nişte bani în sân, frate-meu i-a tăiat bluza cu lama şi a dispărut cu banii. Acum trei ani a tăiat beregata calului, pe motiv că îl enerva. Nimeni nu i-a reproşat fapta, pentru că era animalul lui", a declarat Alfons Augustin, unul dintre fraţii mai mari ai criminalului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net