Jumate stau în apă, jumate se prăjesc

Ultima actualizare:

Pe litoral, temperaturile au ajuns până la 60˚C la nivelul solului. Temperaturile exagerate nu ne vor da pace nici zilele următoare, iar medicii atrag atenţia asupra riscurilor la care ne expunem stând timp îndelungat la plajă.

Cu toate acestea, 170.000 de turişti au ales să-şi petreacă vacanţa la mare, traficul pe autostrada Soarelui a fost blocat ieri din pricina coloanelor de maşini, iar poliţia recomandă rutele alternative.

În tot acest timp, hidrologii instituie cod galben de inundaţii în centrul şi în vestul ţării. La Cluj, râul Nadăş a ieşit joi seară din matcă şi a măturat de-a dreptul curţile localnicilor.

„Noroc că am apucat să chem în casă copiii care se jucau în curte. În câteva secunde, nu mai era nici terasa, nici curtea interioară", spune clujeanca Sandra Baciu, din cartierul Iris.

Şi timişorenii care se aşteptau la ore fierbinţi de vară au fost surprinşi de ploi, care, potrivit avertizărilor meteorologice, vor lua caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 30 l/mp. În unele zone din Banat, cantităţile de precipitaţii vor ajunge la 60-70 l/mp.

«Variaţiile bruşte îi afectează pe cardiaci»

„Variaţiile termice bruşte nu sunt benefice pentru organism. Adaptarea se face lent aşa încât organismul este supus unui stres. De aici apare agravarea bolilor, ca urmare a imposibilităţii organismului de a se menţine în echilibru.Cele mai afectate sunt persoanele cu probleme cardiace, de respiraţie sau cu istoric psihiatric, dar şi cele cu vârste extreme", ne-a explicat medicul Tudor Ciuhodaru.

«Nu scăpăm prea curând de caniculă»

„Canicula se prelungeşte şi săptămâna viitoare. Ceea ce se întâmplă acum în România nu este o situaţie anormală. Munţii Carpaţi acţionează ca un scut, păstrând aerul rece dinspre Europa Centrală. Fireşte, la est, după lanţul Carpatic, e o masă de aer cald", precizează Dumitru Baltă, meteorolog.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
cirese advertorial img 4 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net