Lică, şef peste infractori în celulă

Ultima actualizare:

La aproape cinci luni de la eliberare, Marcel Lică a vorbit pentru prima dată despre perioada petrecută în detenţie. Fostul observator internaţional a împărţit celula de la Poliţia Piteşti cu trei infractori: un ucigaş, un violator şi un tâlhar.

"Camera era de doi şi jumătate pe şase metri, iar geamul care stătea în permanenţă deschis avea grilaj. În cameră era un neon aprins până târziu în noapte. Eram supravegheaţi cu camere 24 de ore din 24", descrie Lică celula în care a stat aproape o lună.

Toaleta se afla în cameră. Era, de fapt, un WC turcesc, mascat de o bucată de pânză. "În primele două zile am mâncat doar un măr şi am băut două sticle de apă plată. Am dormit, vorba vine dormit, aşa cum am venit de acasă", spune el. În celula cu pricina, Lică a stat aproape o lună.

O dată pe săptămână aveau dreptul la un pachet cu alimente şi tot o dată pe săptămână li se permitea să vorbească la telefon cu familia timp de 20 de minute. "Aveam un aparat radio în cameră pe baterii. Dar nu puteam să-l ţinem deschis tot timpul. Bateriile nu ne ajungeau decât câteva zile", adaugă fostul arbitru.

După câteva zile, acesta ajunsese şeful celulei. I-a pus pe ceilalţi arestaţi să dezinfecteze WC-urile cu detergenţi trimişi de soţia sa. Împărţea cu ei mâncarea primită de acasă.

"Eu nu fumez, dar am cerut să-mi pună în pachet şi ţigări ca să le dau deţinuţilor", a mai dezvăluit Lică. Cel mai tare l-a durut faptul că a fost încătuşat şi amprentat.

"Culmea este că înainte de a intra în arest eşti supus unui control medical, deşi ar trebui invers, întrucât condiţiile din arest prezintă risc de îmbolnăvire", mărturiseşte el.

A revenit la muncă

Marcel Lică este căsătorit cu Ghiulmiza, o fostă voleibalistă şi împreună au doi copii: Eden Valentin de 25 de ani şi Iurgen Ciprian de 16 ani, care cochetează cu fotbalul.

Lică s-a întors la muncă pe data de 1 septembrie, când a revenit în postul de preşedinte la "Metalul" Constanţa, un club privat de copii şi juniori. De la jumătatea lunii mai, când a fost eliberat condiţionat din arestul Poliţiei Piteşti, nu a avut voie să participe la nicio întrecere sportivă.

"Nu am putut să-mi văd copilul cum se antrenează şi nici să mă duc la vreun meci la Sala Sporturilor", dezvăluie el. În fiecare miercuri, merge la Poliţie şi semnează într-un registru pentru a demonstra că nu a fugit din ţară.

«Doar pâinea se putea mânca»

Marcel Lică a gustat o singură dată din mâncarea oferită în timpul arestului. "Am luat nişte varză călită. Era uleioasă, dar îmi era poftă de o mâncare gătită. În schimb, pâinea neagră era foarte bună", a mai spus Lică.

În altă zi a vrut să guste puţină fasole să se convingă dacă într-adevăr mâncarea făcută la ceaun este mult mai gustoasă, însă a renunţat după ce omul care împărţea mâncarea i-a făcut semn să nu încerce. În cele 29 de zile cât a stat în arest, Lică a slăbit şase kilograme.

image
image
image
image
image
image
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
batalie oarba mures jpg
Horia Constantinescu scaled webp
top10 art geronimo jpg jpeg
controlor tren jpg
postas greva jpg
Paine mucegaita jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net