Loredana Salanţă, trimisă singură la Miss World 2009

Ultima actualizare:

    Loredana nu  s-a clasat,  sâmbătă,  la finala de la  Johannesbourg  printre primele 16,  dar şi-a făcut  mulţi fani
Loredana nu s-a clasat, sâmbătă, la finala de la Johannesbourg printre primele 16, dar şi-a făcut mulţi fani

Reprezentanta României la Miss World 2009, bistriţeanca Loredana Salanţă, nu a intrat în topul primelor 16 frumuseţi ale lumii. Organizatorii din România spun că Loredana nu a avut parte aproape deloc de promovare în timpul competiţiei.

Loredana a avut parte doar de susţinere morală, pentru că a plecat în Africa de Sud fără pregătire şi fără să aibă însoţitor.

"Din păcate, agenţia noastră nu a avut posibilitatea să o însoţească, pentru că era vorba de costuri foarte mari, circa 300 de dolari pe noapte numai cazarea. Este păcat, pentru că alte concurente au fost însoţite de echipe întregi. Noi abia am găsit bani, anul acesta, să organizăm finala naţională", ne-a explicat Oana Georgescu, de la Agenţia Platinum 2009 Agency Infofashion, titular al licenţei Miss World în România.

"Loredana nu a avut nici experienţa unor concursuri anterioare şi nici timp de pregătire nu a mai fost suficient, pentru că România a organizat penultima această competiţie", spune Oana Georgescu.

Cu ţinutele de concurs, povestea se repetă: nici un designer cu experienţă nu a vrut să ofere ţinutele, iar Loredana a plecat cu o rochie pusă la dispoziţie de un tânăr designer, din Oradea.

Loredana a avut parte doar de suportul familiei  şi al colegilor de la Colegiul "Liviu Rebreanu". Diringinta fetei, Doina Petrean, spune că, atunci când a constatat că nimeni nu se ocupă de pregătirea ei, a rugat o colegă să o ajute pe Loredana:

"A învăţat-o cum să zâmbească şi i-a scris discursul în engleză", explică profesoara.

Ea este Miss World 2009

image

Miss Gibraltar, Kaiane Aldorino, 22 de ani, a fost aleasă Miss World 2009 printre cele 112 candidate ale unei competiţii ce s-a desfăşurat sâmbătă la Johannesburg, în Africa de Sud, transmit EFE şi AFP.

Această competiţie a fost transmisă în direct de la Midrand, o suburbie a metropolei sud-africane. Potrivit organizatorilor, ceremonia a fost urmărită în lume de un miliard de telespectatori.

Miss World 2008, rusoaica Ksenia Suhinova, a fost cea care a încoronat-o pe fericita câştigătoare.

image
image
image
image
image
image
image
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net