Acord istoric semnat între Iran şi SUA, după un deceniu de negocieri

Ultima actualizare:
Primul ministru israelian a reacţionat pe Twitter
Primul ministru israelian a reacţionat pe Twitter

Marile puteri internaţionale şi Iranul au ajuns la un acord în ceea ce priveşte programul nuclear al autorităţilor de la Teheran. Preşedintele american Barack Obama a anunţat atăzi semnarea tratatului istoric prin intermediul unui discurs.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a salutat acordul marilor puteri cu Iranul în domeniul nuclear, calificându-l drept "cel mai mare succes diplomatic" al mandatului său. Iranul şi marile puteri din grupul P5+1 (SUA, M.Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) au ajuns, marţi, la un acord privind programul nuclear iranian.

Discursul lui Barack Obama

"Statele Unite împreună cu partenerii internaţionali au reuşit ceea ce nu s-a reușit de decenii: un acord complet şi pe termen lung cu Iranul, care îl va împiedica să obţină arma nucleară. Am oprit răspândirea armelor nucleare în această regiune. Datorită acestui acord, comunitatea internaţională va putea fi sigură că Republica Islamică a Iranului nu va dezvolta arme nucleare. Acordul nu este clădit pe încredere, ci pe verificări. Inspectorii vor avea acces 24 de ore din 24 la instalațiile nucleare iraniene-cheie”, a precizat președintele Statelor Unite, într-un discurs rostit de la Casa Albă alături de vicepreședintele Joe Biden şi difuzat de Digi24.

Vladimir Putin salută acordul marilor puteri cu Iranul

Vladimir Putin a salutat semnarea acordului cu Iranul
Vladimir Putin a salutat semnarea acordului cu Iranul

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a salutat acordul dintre marile puteri şi Iran în domeniul nuclear, explicând că decizia contribuie la stabilitate internaţională şi la intensificarea cooperării. "Lumea poate răsufla uşurată", a declarat Vladimir Putin într-un comunicat postat pe site-ul Kremlinului. "În pofida tentativelor de justificare a scenariilor bazate pe forţă, negociatorii au avut o opţiune fermă în favoarea stabilităţii internaţionale şi a cooperării", a subliniat Putin. Acordul va contribui la intensificarea cooperării civile între Rusia şi Iran şi la combaterea terorismului în Orientul Mijlociu, a concluzionat preşedintele rus.

Benjamin Netanyahu: «Acordul, o greşeală istorică»


    Primul ministru israelian a reacţionat pe TwitterFoto Twitter
Primul ministru israelian a reacţionat pe TwitterFoto Twitter

Primul ministru israelian, Benjamin Netanyahu a condamnat pe Twitter semnarea acestui acord între marile puteri şi Iran. "Când eşti dispus să faci orice, doar de dragu de a ajunge la un rezultat, aşa se întâmplă. Din rapoartele la zi putem observa faptul că acestă înţelegere este o greşeală istorică", a scris acesta pe contul său de pe reţeaua de socializare.

Analiştii politici nu văd cu ochi buni acordul

Analiştii politici occidentali au reacţionat şi ei după anunţarea semnării acordului, mulţi considerând acest trata ca o condamnare la moarte a Israelului. Retragerea treptată a sancţiunilor va permite Iranului investiţii suplimentare în armament clasic şi israelienii consideră acest lucru ca fiind inacceptabil.

.@LindseyGrahamSC: #IranDeal is a "death sentence for the state of Israel" http://t.co/hdSYoc6AdT http://t.co/EvZ8Ug5alG — CNN Politics (@CNNPolitics) July 14, 2015

.@LindseyGrahamSC: #IranDeal is a "death sentence for the state of Israel" http://t.co/hdSYoc6AdT http://t.co/EvZ8Ug5alG

— CNN Politics (@CNNPolitics) July 14, 2015

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
Carne de pui jpg
Caine in cusca FOTO Shutterstock
image png
Zambet jpg
regele charles regina margareta jpg
Titanic  sursa   Shutterstock jpg
Atmosferă de poveste la Târgul de Paște de la Craiova foto yolomedia
Hondol Corada Certej  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (11) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net