Atac terorist în Istanbul! Două femei înarmate, ucise de polițiști

Ultima actualizare:

    Cele două femei s-au ascuns într-o clădire din apropiereFoto: Twitter
Cele două femei s-au ascuns într-o clădire din apropiereFoto: Twitter

Două femei înarmate au luat cu asalt o stație de poliție din Istanbul. Atacul a avut loc joi dimineața (3 martie), în cartierul Bayrampașa, și nu s-a soldat cu victime. Cu toate acestea, cele două femei sunt acum baricadate într-o clădiri, în timp ce autoritățile încearcă să negocieze cu acestea.

UPDATE 12:49 Ambele femei au fost ucise de către forțele de ordine.

Joi (3 martie), două femei înarmate au vrut să atace o stație de poliție din cartierul Bayrampașa, din Istanbul.  În timpul atacului, una dintre femei a aruncat o grenadă iar cealaltă a deschis focul. La rândul lor, polițiștii au început să tragă, una dintre femei fiind rănite, potrivit Mirror.  După ce s-au baricadat într-o clădire din apropiere, ambele femei au fost ucise de către forțele de ordine.

Autoritățile au evacuat rezidenții din zonă, iar situația se află sub control. 

A avut loc un schimb de focuri între teroriste și polițiști
A avut loc un schimb de focuri între teroriste și polițiști

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
lapte pixabay jpg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
image
actualitate.net
image
actualitate.net