Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Coduri roşu, portocaliu şi galben de caniculă, în Spania

Ultima actualizare:

    Foto: Unsplash.com
Foto: Unsplash.com

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Spania, unde până în 24 iulie sunt în vigoare Coduri roşu, portocaliu şi galben de caniculă, fiind aşteptate temperaturi de 39-41 de grade Celsius în mai multe regiuni, chiar mai ridicate în comunitatea Aragon.

Potrivit MAE, Agenţia Meteorologică spaniolă a emis coduri roşu, portocaliu şi galben de caniculă pentru perioada 22 - 24 iulie, anunță News.ro.

  • Astfel, în 22 iulie este Cod portocaliu de caniculă (cu temperaturi între 39 - 41ºC) în comunităţile Madrid, Andaluzia, Aragon, Castilla La Mancha, Catalonia, Navarra, La Rioja şi Insulele Baleare; Cod galben de caniculă (cu temperaturi între 34 -39ºC) în comunităţile Cantabria, Castilla y Leon, Extremadura, Murcia, Ţara Bascilor şi Comunitatea Valenciană.
  • Pentru 23 iulie, este Cod roşu de caniculă (cu temperaturi de 41ºC) în comunitatea Aragon; Cod portocaliu de caniculă  (cu temperaturi între 39 - 41ºC) pentru comunităţile Andaluzia, Castilla La Mancha, Catalonia, Murcia, Navarra, La Rioja, Comunitatea Valenciană şi Insulele Baleare; Cod galben de caniculă (cu temperaturi între 34 - 39ºC) în comunitatea Madrid.
  • Pentru 24 iulie, este Cod portocaliu de caniculă  (cu temperaturi între 39 - 41ºC) în comunităţile Andaluzia, Murcia, Comunitatea Valenciană şi Insulele Baleare; Cod galben de caniculă (cu temperaturi între 34 - 39ºC) pentru comunităţile Castilla La Mancha şi Catalonia.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea şi respectarea cu stricteţe a atenţionărilor şi recomandărilor autorităţilor spaniole. De asemenea, se recomandă cetăţenilor români care se află în zonele afectate ca, în caz de urgenţă, să contacteze autorităţile spaniole competente, apelând numărul de telefon de urgenţă 112.  

Numere utile pentru turiștii români

De asemenea, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Secţiei Consulare ale Ambasadei Românei la Madrid: +34 91.734.4004, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială sau cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi următoarele linii telefonice de permanenţă, în funcţie de regiune: Secţia consulară din cadrul Ambasadei României la Madrid:  +34 669.362.202; Consulatul General Barcelona: +34 661.547.853; Consulatul General Sevilla: +34 648.212.169; +34 659.923.533; Consulatul General Bilbao: +34 608.956.278; Consulatul Castellon de la Plana: +34 677.842.467; Consulatul Ciudad Real: +34 609.513.790; Consulatul Zaragoza: +34 663.814.474; Consulatul Almeria: +34 682.733.408.

Citește și:

49,1 grade Celsius, record de temperatură în Turcia. Oamenii de abia mai puteau respira

Cum ne protejăm de caniculă. 13 sfaturi care ne scapă de neplăceri

image
image
image
image
image
image
ambulanta jpg
pod baltimore teorii jpg
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net