Barack Obama, declarație haioasă pentru Michelle de Valentine’s Day

Ultima actualizare:

    Barack Obama i-a transmis un mesaj soției lui, de Ziua Îndrăgostițilorfoto: captură video
Barack Obama i-a transmis un mesaj soției lui, de Ziua Îndrăgostițilorfoto: captură video

Duminică (14 februarie), oamenii din toată lumea sărbătoresc Valentine’s Day, sau pe românește, Ziua Îndrăgostiților. Până și președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, respectă această sărbătoare, iar cu această ocazie i-a făcut o declarație spumoasă soției lui, Michelle.

Liderul american a apărut în cadrul emisiunii „Ellen Show” unde i-a adresat Primei Doamne câteva cuvinte înduioșătoare, dar haioase în același timp. Obama a făcut referire și la programul lui de sănătate, numit Obamacare, un cuvânt format din numele său, Obama, și verbul to care, care înseamnă a îngriji, sau a păsa (cuiva, n.r.).

Iată ce i-a transmis președintele american soției lui. „Michelle, de această Zi a Îndrăgostiților, te voi trata așa cum trebuie. Îți voi face niște pâine cu zucchini. Apoi voi aranja câteva legume pe o farfurie, exact așa cum îți place. Apoi îți voi face un masaj în timp ce te uiți la Provocarea de Design a lui Ellen pe HGTV. Pentru că te iubesc atât de mult, îmi Obamacare (joc de cuvinte care se traduce în «îmi Obamapasă», n.r.) de tine mai mult decât vei ști vreodată. Michelle, am luat multe decizii bune ca președinte. Cea mai bună decizie pe care am  luat-o vreodată a fost să te aleg pe tine. Mulțumesc că mă suporți. Te iubesc”, a declarat Obama în ediția de joi (11 februarie) a emisiunii lui Ellen, potrivit dailymail.co.uk.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
sistemul antiaerian rus S-300 FOTO Rush Hour Daily
image
image
image
image
image
image
1 Seminte legume Gradina cu rosii jpg
Arme iraniene confiscate de SUA FOTO Departamentul Apărării webp
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
Oppenheimer si actorul jpg
bani  foto   Shutterstock jpg
ana Blandiana 1990 jpg
index webp
1 minestrone jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net