După lungi căutări și cercetări, autoritățile belgiene au reușit să identifice bărbatul în alb surprins pe camerele de supraveghere de la aeroportul Zaventem din Bruxelles. Deși primele informații care au circulat în presă susțineau că suspectul ar fi Najim Laachraoui, acum, polițiștii antitero au dezvăluit un alt nume.


Cel de-al treilea terorist implicat în atentatele de marți (22 martie) de la Bruxelles a reușit să fugă, în viață, de la aeroport. Acesta ar fi fost identificat sub numele de Faycal Cheffou, un jurnalist independent, potrivit Mediafax.

Faycal Cheffou a fost arestat joi (24 martie), în cadrul unor raiduri coordonate de autoritățile belgiene. Cu toate acestea, polițiștii l-au identificat ca fiind bărbatul îmbrăcat în alb de lângă ceilalți doi atacatori kamikaze de la Zaventem abia sâmbătă (26 martie).

Se pare că cel care l-a recunoscut a fost șoferul de taxi care i-a transportat pe cei trei teroriști la aeroportul din Bruxelles. Totuși, deocamdată, Parchetul federal belgian nu poate confirma cu certitudine că Faycal Cheffou este, într-adevăr, bărbatul îmbrăcat în alb, cu pălărie.

Locuința suspectului a fost percheziționată, însă autoritățile nu au descoperit arme sau explozibil. Cheffou este inculpat de tentativă de comitere de asasinate teroriste, asasinate teroriste și participare în activități ale unei grupări teroriste. 

Loading...