Blue Monday 2021. 18 ianuarie, considerată cea mai deprimantă zi din an

Ultima actualizare:
Aceasta este formula matematică a lui Cliff Arnall
Aceasta este formula matematică a lui Cliff Arnall

„Blue Monday" („Lunea albastră”) este cunoscută drept cea mai deprimantă zi din an. A treia luni din ianuarie „adună” o serie de factori care o fac să fie atât de neplăcută: frig, datorii adunate în urma sărbătorilor de iarnă și rezoluții neîmplinite. Anul acesta, 18 ianuarie marchează „Lunea albastră”.

De „boala secolului” suferă unul din zece români. Așa numesc specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății noua maladie mondială: depresia. Studiile făcute în urmă cu mai mulți ani arătau că, până în 2030, depresia risca să devină principala cauză a mortalității.

De unde a pornit Blue Monday

Numele de Blue Monday i-a fost atribuit pentru prima dată acestei zile în 2005, de către compania Sky Travel, în cadrul unei campanii publicitare. Apoi, acestei date i-au fost atribuite mai multe conotaţii negative sociale: schimbarea vremii, ghinion la bani sau rezoluţii neîndeplinite.

În prima lună din an, organismul se resimte după consumul de alcool şi de dulciuri din luna decembrie, conturile bancare sunt aproape de cota de avarie din cauza cumpărăturilor făcute de Crăciun şi de Revelion. În plus, mai sunt câteva luni bune până când lumina diurnă va creşte considerabil, iar nivelurile de vitamina D din organism vor putea să se regenereze prin expunerea naturală la razele solare.

Formula Blue Monday a lui Cliff Arnall

Psihologul Cliff Arnall a dat publicităţii la vremea respectivă o formulă matematică care reprezintă „Lunea Albastră", W exprimă condiţiile meteorologice, d=debitul (diferenţa intre datoriile acumulate şi capacitatea noastră de a plăti), T=timpul scurs de la Crăciun, Q=timpul scurs de la începutul Anului Nou, M=nivel motivaţional scăzut, Na=necesitatea de a acţiona, iar D exprimă salariul.


    Aceasta este formula matematică a lui Cliff Arnallfoto: Wikipedia
Aceasta este formula matematică a lui Cliff Arnallfoto: Wikipedia

Savanţii nu sunt de acord cu această teorie, notând că a fost doar o strategie de marketing din partea Sky Travel, care avea scopul de a-i face pe oameni să-şi cumpere vacanţe în destinaţii exotice şi însorite. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net