BREXIT, sondaje: Referendumul Marii Britanii este pe muchie de cuțit

Ultima actualizare:

    Marea Britanie își negociază viitorul, joi (23 iunie)Foto: AP
Marea Britanie își negociază viitorul, joi (23 iunie)Foto: AP

Joi (23 iunie), britanicii vor vota rămânerea în familia celor 28 de state membre ale Uniunii Europene. Sondajele arată că Marea Britanie este pe muchie de cuțit, fiind împărțită în trei tabere: pro, contra și indeciși. Ieșirea britanicilor din UE (BREXIT) ar avea o serie de consecințe negative, avertizează analiștii.

Milioane de britanici nu s-au hotărât cum vor vota la referendumul de joi (23 iunie). Mai sunt doar 48 de ore, iar sondajele arată o oarecare egalitate între tabere. 50% dintre britanici votează pentru rămânerea în UE, iar 49% pentru ieșire, scrie The Sun. Cu toate acestea, în urma unui sondaj făcut pe internet, cu doar 48 de ore înainte de marele referendum, 68% dintre britanicii se declară nehotărâți. Între timp, politicienii europeni, chiar și euroscepticii, le recomandă britanicilor să voteze pentru rămânerea în spațiul comunitar.

BREXIT: Consecințe

Sondajele de opinie favorabile taberei europene au readus optimismul pe piețele financiare europene, iar lira sterlină și bursele au rămas stabile. Analiștii avertizează că părăsirea spațiunui european ar fragiliza considerabil economia britanică, de asemenea, se vorbește și de dezintegrarea Regatului Unit al Marii Britanii, în cazul în care iese din familia UE.

De asemenea, se vorbește de o prăbușire masivă a lirei în cazul Brexit, mai mult decât devalorizarea din 1992. Se preconizează că în ziua următoare referendumului, vineri (24 iunie, lira fie se va prăbuși la cel mai redus nivel din ultimele trei deceni, fie va crește la cel mai ridicat nivel din acest an, relatează profit.ro.

O depreciere de peste 20% a lirei ar aduce moneda britanică, în mod ironic, la nivelul de aproximativ 1 euro. După Brexit, fluxul capital s-ar inversa, mai ales în cei doi ani de incertitudini, în care Marea Britanie își va negocia ieșirea din Uniunea Europeană. 

În cazul BREXIT, britanicii își vor negocia ieșirea Regatului Unit al Marii Britanii din UE în baza Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona. Termenul limită este de doi ani, termen ce ar putea fi extins cu consințământul unanim al celorlalte 27 de state membre ale UE. 

Europenii îi îndeamnă pe britanici să rămână în familia UE

Sute de oameni s-au adunat în locurile simbolice ale metropolelor Uniunii Europene pentru a se săruta, în semn de solidaritate cu Marea Britanie, sperând să îi convingă pe britanici să rămână în blocul unitar. S-au împărțit sărutări în toată Europa, împotriva ieșirii Marii Britanii din UE (BREXIT). Activiștii și-au dat întâlnire în fața Porții Brandenburg din Berlin, în centrul Romei și la Paris, duminică (19 iunie), pentru a-și exprima dorința de a-i avea în continuare pe britanici în familia europeană unită.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
judecatoare pascu jpg
iluzie optica jpg
lufăr webp
Podul lui Ștefan cel Mare FOTO Tele1 Bacău (1) jpg
jurnalist reportaj jpg
pensie jpeg
pupaza pexels jpg
schelet arhiva jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net