Când va primi Donald Trump codurile nucleare și cât de ușor îi va fi să le folosească

Ultima actualizare:

    Donald Trump este cel de-al 45-lea președinte americanFoto: AFP
Donald Trump este cel de-al 45-lea președinte americanFoto: AFP

Cu perspectiva unui președinte ca Donald Trump, care are capacitatea de a iniția anihilarea globală - ar trebui să ne fie frică? Cel mai rău scenariu s-a întâmplat deja: Donald Trump a fost ales președinte al Statelor Unite ale Americii. Omul care devine agresiv din cauza unei postări pe Twitter are acum resposabilitatea pentru autorizarea armelor nucleare.

O astfel de situație înfricoșătoare a fost prezisă chiar de rivala lui democrată, Hillary Clinton, în timpul campaniei electorale. Trump a negat vehement că va lansa prin imprudență o acțiune nucleară, dar magnatul republican și-a încălcat cuvântul de prea multe ori ca vorbele lui să mai aibă greutate. Și totuși rămână o întrebare apăsătoare: când obține Donald Trump codurile nucleare și cât de ușor îi va fi să le folosească?

Potrivit Washington Post, un consilier militar care transportă o servietă neagră, cunoscută sub numele de „minge nucleară de fotbal”, trebuie să rămână aproape de președintele SUA, în orice moment. Această servietă conține o carte cunoscută sub numele de „biscuitul”, în care se află o listă de opțiuni de grevă, o listă de buncăre sigure în cazul în care președintele trebuie protejat, instrucțiuni pentru utilizarea sistemului de urgență Broadcast și un card cu coduri de autentificare pentru ca președintele să-și poată confirma identitatea. Mandatul prezidențial al lui Donald Trump începe pe 20 ianuarie, anul următor.

America deține 900 de arme nucleare mai puternice decât cele folosite la Hiroshima

Bruce G. Blair, savant și cercetător Princeton, a declarat pentru Bloomerg că: „Puterea de comandat-șef este clară: El sau ea are autoritate unică de a folosi arme nucleare. Înainte de a iniția o acțiune militară, președintele convoacă o conferință cu consilierii militari și civili din Washington. În cazul în care se află într-o călătorie, președintelui va vorbi la telefon cu ei, prin intermediul unei linii telefonice securizate. Consultarea durează atât timp cât dorește președintele, dar în cazul în care rachetele inamice se îndreaptă către SUA și președintele trebuie să comande un contra-atac, consultarea poate dura doar 30 de secunde”.

Donald Trump ar folosi cartela „biscuit” pentru a-și confirma identitatea, apoi ar comanda o lansare. Ordinul va fi trimis către echipajele militare, care ar verifica codurile sigilate de la Agenția Națională de Securitate, apoi ar lansa armele nucleare.

Pete Metzger a fost unul dintre cei cinci ofițeri care au purtat „mingea nucleară”, în timpul președinției lui Ronald Reagan. Recent, acesta a declarat pentru CNN că pentru a obține această funcție a trebuit să treacă printr-o serie de teste foarte exigente. 

„Președintele are autoritatea supremă de a decide dacă folosește armele nucleare. Punct.”, a declarat Kingston Reif, reprezentant al Arms Control Association.

America are în prezent în jur de 900 de focoase nucleare, care sunt de 10-20 de ori mai puternice decât armele care au distrus Hiroshima și Nagasaki.

image
image
image
image
image
image
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
pod baltimore teorii jpg
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net