Carnagiu pe o şosea din Austria. Cinci români, printre care şi doi copii, au murit

Ultima actualizare:

    Cinci români şi-au pierdut viaţa în accidentul petrecut lângă Vienafoto: www.krone.at
Cinci români şi-au pierdut viaţa în accidentul petrecut lângă Vienafoto: www.krone.at

Un microbuz cu români, înmatriculat în Satu Mare, care venea din Germania spre ţară, a fost implicat într-un accident lângă Viena, Austria. Cinci persoane au murit, printre care şi doi copii, iar alte două sunt rănite grav.

UPDATE:  Doi dintre răniţi – două femei în vârstă de 60 de ani – au fost transportaţi la spital cu elicopterul, la Viena. Un al treilea rănit a fost dus la spitalul din Baden. 

„Una dintre victime, care a fost aruncată în stradă în cursul accidentului, a fost călcată de alte maşini”, a declarat comandantul adjunct al pompierilor, citați de news.ro.

Din câte se pare, șoferul decedat în teribilul accident din Austria ar fi un tânăr în vârstă de 21 de ani.

UPDATE 17.13: MAE a anunțat că „Ambasada României la Viena a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale în  vederea obţinerii unor informaţii suplimentare referitoare la circumstanţele producerii accidentului, a stării de sănătate a persoanelor rănite, dar şi pentru confirmarea identităţii acestora”, se arată într-un comunicat al instituției.

MAE precizează că în accident a fost implicat un microbuz înmatriculat în România, la bordul căruia se aflau opt români.

„Cinci cetăţeni au decedat iar trei au fost răniţi, dintre care doi se află în stare gravă. Persoanele rănite au fost transportate de urgenţă la spital  pentru îngrijiri medicale”, anunță instituția.

UPDATE 17.05: Doi dintre răniţi – două femei în vârstă de 60 de ani – au fost transportaţi la spital cu elicopterul, la Viena. Un al treilea rănit a fost dus la spitalul din Baden.

“Una dintre victime, care a fost aruncată în stradă în cursul accidentului, a fost călcată de alte maşini”, a declarat comandantul adjunct al pompierilor, scrie news.ro.

Traficul în zonă a fost oprit temporar. 

simeon stalpnicul png

UPDATE 16.54: Cinci români, inclusiv copii, au murit, iar alţi trei sunt răniţi, în urma unui accident produs duminică dimineaţă în Austria, au anunţat pompierii austrieci citaţi de Kronen Zeitung.

Accidentul a avut loc în nord-estul Austriei, între Mayerling şi Hinterbruehl. În jurul orei locale 6.00 (7.00 ora României), microbuzul în care se aflau opt români a intrat într-un parapet şi a fost proiectat în piciorul unui pod.

Se pare că şoferul microbuzului a pierdut controlul autovehiculului, s-a lovit puternic de un parapet şi a căzut în gol peste un pod, scriu cei de la krone.at.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
Statiunea Moneasa jpg
costel corduneanu jpg
scriitorul jpeg
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
italia roma 1024x682 jpg
Daci infatisati pe columna lui Traian foto wikimedia commons jpg
Castraveți din grădina lui Dragoș Pătraru Sursa Facebook
download jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net