Cine este atacatorul de la catedrala Notre Dame din Nisa. Are doar 21 de ani

Ultima actualizare:

    Foto Getty Images
Foto Getty Images

Autorul atacului de la catedrala Notre Dame din Nisa, care a decapitat o femeie şi a ucis alte două persoane, este un cetăţean tunisian în vârstă de 21 de ani, susţin surse apropiate anchetei. El a ajuns în Europa după ce a traversat Mediterana până pe insula Lampedusa, de unde a intrat în Italia și, apoi, în Franța.

Identitatea atacatorului nu a fost confirmată oficial, însă, potrivit unor surse citate de AFP, se numeşte Brahim Aouissaoui.

El ar fi intrat în Franţa din Italia, unde a ajuns prin insula Lampedusa din Marea Mediterană, situată la jumătatea distanței dintre Tunisia și Italia și, totodată, un nod important în traseul migranților spre Europa, au arătat sursele AFP.

Tânărul a ajuns în Franţa la sfârşitul lui septembrie, unde a fost plasat în carantină de autorităţile italiene înainte de a fi vizat de un ordin de a părăsi teritoriul şi lăsat liber, susţine o sursă locală apropiată de dosar. El nu a depus cerere de azil în Franţa, a mai precizat această sursă.


    Foto Getty Images
Foto Getty Images

Potrivit unei alte surse apropiate de dosar, anchetatorii nu dispun decât de un document al Crucii Roşii italiene care să ateste identitatea lui Brahim Aouissaoui, potrivit digi24.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net