Potrivit ultimului bilanţ oficial, în Franţa au murit 79 de persoane din cauza coronavirusului şi au fost contaminate 3.661 de oameni. Aproape 800 de cazuri noi au fost înregistrate în 24 de ore, scrie BFM TV.


Creşele, şcolile şi universităţile vor fi închise "până la noi ordine" începând de luni. Pentur milioane de elevi, vineri a fost ultima zi de şcoală înainte de pauza care ar putea dura săptămâni. 

Persoanele fragile şi de peste 70 de ani au fost rugate să rămână în casă. 

Emmanuel Macron le-a cerut de altfel francezilor să-şi limiteze deplasările la "strictul necesar", potrivit news.ro.

Într-o alocuţiune de la Palatul Elysee, Emmanuel Macron a făcut apel la "mobilizare generală în plan economic". "Totul va fi pus în practică pentru a ne proteja salariile şi întreprinderile", a susţinut el.

Preşedintele a făcut apel la unitate pentru a depăşi această pandemie: "Trebuie să acţionăm împreună. Nu vom ajunge la capăt fără unitate". "Europa are toate atuurile de a oferi lumii antidotul pentru Covid-19", a afirmat Emmanuel Macron, chiar dacă un vaccin nu va fi gata prea curând. 

Loading...