Danemarca, prima ţară din UE care renunţă definitiv la vaccinul AstraZeneca din cauza efectelor secundare

Ultima actualizare:

    Foto Unsplash.com
Foto Unsplash.com

Danemarca renunţă în mod definitiv la vaccinul împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford, din cauza efectelor secundare ”rare” dar ”grave” ale acestuia, au anunţat miercuri autorităţile sanitare daneze, iar ţara scandinavă devine astfel prima ţară din Uniunea Europeană (UE) care abandonează vaccinul laboratorului suedezo-brtianic, relatează AFP.

În pofida avizului Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în favoarea folosirii vaccinului AstraZeneca-Oxford, ”campania vaccinării în Danemarca continuă fără vaccinul AstraZeneca”, a anunţat într-o conferinţă de presă directorul Agenţiei Naţionale daneze de Sănătate Søren Brostrøm.

Cele aproximativ 150.000 de persoane care au fost vaccinate cu o doză de AstraZeneca-Oxford urmează să fie vaccinate la rapel cu alt vaccin, anunţă autorităţile.

Danemarca era deja prima ţară din Europa care a suspendat complet folosirea vaccinului suedezo-brtianic la 11 martie, în urma anunţării unor cazuri de formare a unor cheaguri de sânge, unui nivel scăzut de trombocite şi sângerări.

În pofida avizului EMA; Danemarca a menţinut suspendarea vaccinării cu AstraZeneca-Oxford, la fel ca Norvegia vecină, şi şi-a aprofundat ancheta cu privire la legătura dintre aceste cazuri grave şi vaccinare.

EMA a confirmat la 8 aprilie o legătură a vaccinării cu AstraZeneca-Oxford cu cazuri grave dar rare de tromboză, însă anunţa că benficiile vaccinării sunt mai importante decât riscurile.

Majoritatea statelor membre UE au suspendat folosirea vaccinului, însă au reluat-o şi au stabilit o limită de vârstă.

Africa de Sud a renunţat - în februarie - la vaccinarea cu AstraZeneca-Oxford, a cărei eficienţă împotriva variantei sud-africane este pusă la îndoială.

Statele Unite şi Eleveţia nu au autorizat vaccinul AstraZeneca-Oxford, iar Venezuela a refuzat să-l autorizeze, invocând efectele secundare grave ale acestuia.

O abandonare a vaccinului se traduce într-o o prelungire cu trei săptămâni a programului vaccinării în Danemarca, o ţară care preconiza să vaccineze toate persoanele în vârstă de peste 16 ani până în iulie.

Danemarca a întegistrat două cazuri de tromboză grave - dintre care unul soldat cu moartea - în urma vaccinării cu vaccinul AstraZeneca-Oxford. Cele două victime erau sănătoase înainte de vaccinare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
cruce pixabay jpg
parau peta1 jpg
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net