De ce are Kate Middleton o burtică mult mai proeminentă la cea de-a treia sarcină

Ultima actualizare:

    Kate va naşte la finalul lui apriliefoto: Getty
Kate va naşte la finalul lui apriliefoto: Getty

Kate Middleton mai are o lună şi naşte, iar sarcina o face să radieze. Ducesa străluceşte şi pe chip i se poate citi nerăbdarea de a-şi cunoaşte cel de-al treilea copil. Însă există o diferenţă notabilă faţă de primele două sarcini. Kate are o burtică mult mai mare.

Jurnaliştii cotidianului mirror.co.uk au remarcat că burtica lui Kate este mult mai mare la a treia sarcină decât atunci când a fost gravidă cu George şi Charlotte. Conform specialiştilor, însă, acest lucru e perfect normal pentru femeile care au avut doi sau mai mulţi copii. Asta pentru că corpul ştie ce trebuie să facă şi cum să acomodeze şi să hrănească corespunzător copilul. 

"În timpul primei sarcini, corpul foloseşte hormoni pentru a face loc copilului. Uterus se măreşte, la fel şi cutia toracică, iar burtica nu creşte prea mult. La a doua sarcină, cutia toracică e destul de mare deja, iar uterul are timp mai mult să se mărească, iar burtica apare mai repede. La următoarele sarcini, corpul are ceea ce se numeşte memoria a muşchilor, iar burtica apare aproape imediat", a declarat doctoriţa Aly Dilks, şefa Women's Health Clinic. 

Bebeluşul regal va veni pe lume pe 23 aprilie, iar numele preferate la casele de pariuri sunt Mary, Alice, Arthur şi Henry. 

image
image
image
image
image
image
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net