De ce nu va fi Meghan Markle nașa Prințului Louis. Iată cine ar putea fi!

Ultima actualizare:

    Cine ar putea fi nașii de botez ai Prințului Louis Foto: Getty
Cine ar putea fi nașii de botez ai Prințului Louis Foto: Getty

Cum detaliile privitoare la botezul Prințului Louis au ieșit deja la iveală, următoarea curiozitate a admiratorilor familiei regale britanice este legată de părinții spirituali ai micuțului. Site-urile de pariuri au început deja să preconizeze cine îi vor fi nași noului membru al Casei Regale Britanice, însă Meghan Markle nu se află printre favoriți.

În familia regală există obiceiuri puțin diferite de cele cu care ne-am obișnuit, atunci când vine vorba despre ceremonia botezului. Alegerea nașilor este unul dintre ele! În primul rând, sunt alese, de regulă, mai mult de două persoane, în rolul de părinți spirituali ai micuțului ce urmează să fie botezat. Cei aleși fac parte, bineînțeles, din familii regale sau sunt membri ai aristocrației. Spre exemplu, Prințul William, tatăl Prințului Louis, s-a bucurat de prezența a șase nași de botez, printre care și Constantin al II-lea, fostul rege al Greciei, Prințesa Alexandra, verișoara Reginei, Lady Susan Hussey, doamna de onoare a Reginei, Lordul Romsey, nepotul Lordului de Mountbatten sau exploratorul și scriitorul Sir Laurens van der Post. Și cel mare al lui William, a avut un număr considerabil de nași, șapte în total, printre care și contele de Grosvenor, care este una dintre cele mai bogate persoane din ținut. 


    Există șanse mici ca Meghan Markle să fie nașa de botez a Prințului Louis Foto: Getty
Există șanse mici ca Meghan Markle să fie nașa de botez a Prințului Louis Foto: Getty

De ce nu va fi aleasă Meghan Markle drept nașă

În ceea ce îl privește pe Prințul Louis, site-urile de pariuri deja au început să-și dea cu părerea cu privire la nașii acestuia. Dacă v-ați gândit la Prințul Harry sau la Meghan Markle, șansele ca aceștia să fie aleși sunt destul de mici, conform tabloidului Mirror. Explicația este simplă. De-a lungul timpului, familia regală și-a format un obicei din a alege prieteni apropiați sau chiar foști mebri ai personalului Casei Regale, în detrimentul mebrilor familiei. Astfel, Meghan făcând deja parte din familia regală, nu se încadrează în categoria anterior menționată . Nici măcar fratele Prințului William, Prințul Harry, sau sora lui Kate Middleton, Pippa, nu au fost aleși drept părinți spirituali pentru ceilalți doi frățiori ai lui Louis, Prințul George și Prințesa Charlotte. 


    Tiggy Pettifer, fosta doică a Prinților William și Harry, se află pe lista favoriților Foto: Getty
Tiggy Pettifer, fosta doică a Prinților William și Harry, se află pe lista favoriților Foto: Getty

Potrivit celor de la Ladbrokes, favorită pentru postura de nașă ar fi Tiggy Pettifer, fosta doică a celor doi Prinți, William și Harry. Următoarea ar putea fi Laura Lopes, fiica Ducesei de Cornwall, Camilla, a doua soție a Prințului Charles al Regatului Unit. Fetița acesteia, Eliza, în vârstă de 10 ani, a fost una dintre domnișoarele de onoare ale lui Kate Middleton, de la nunta regală din 2011. În ceea ce privește rolul de naș, secretarul lui William, Miguel Head, a fost votat ca favorit. 


    Următoarea favorită pentru rolul de nașă este Laura Lopes, fiica Ducesei de Cornwall Foto: Getty
Următoarea favorită pentru rolul de nașă este Laura Lopes, fiica Ducesei de Cornwall Foto: Getty

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
image
image
image
image
image
image
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net