Donald Trump s-a iubit cu soția lui Sarkozy! 9 secrete ale noului președinte american

Ultima actualizare:

    Rezultat surpriză în SUA: Magnatul Donald Trump a învins-o pe Hillary Clinton şi va fi al 45-lea şef de la Casa Albă
Rezultat surpriză în SUA: Magnatul Donald Trump a învins-o pe Hillary Clinton şi va fi al 45-lea şef de la Casa Albă

Alegerile de infarct de la 8 noiembrie s-au încheiat cu succesul incontestabil al candidatului republican, controversatul om de afaceri în vârstă de 70 de ani, Donald Trump.

El a reuşit să se impună în faţa lui Hillary Clinton (69 de ani) adjudecându-şi voturile din 28 de state americane, faţă de 19 câştigate de democraţi. Rezultatul este unul istoric având în vedere că actualul locatar de la Casa Albă nu este un politician de carieră, are un trecut înţesat de scandaluri sexuale şi a fost acuzat inclusiv de rasism. Iată 10 lucruri pe care nu le ştiai despre actualul preşedinte american.

1. A fost trimis la şcoala militară de părinţii lui pentru că nu îl mai puteau controla. Tânărul Donald era hiperactiv şi la 13 ani era cel mai indisciplinat copil din cartierul Queens.

2. Nu a pus gura pe alcool în viaţa lui. Nu şi-a gustat nici măcar propria vodcă lansată pe piaţă în 2007. Nu bea alcool pentru că unul dintre fraţii lui a căzut în patima beţiei şi a murit în 1982.


    În 1971 preia compania tatălui său
În 1971 preia compania tatălui său

3. Şi-a cvadruplat averea din 1988 şi până în prezent, trecând prin patru falimente. Donald Trump are o avere de 4 miliarde de dolari. Campania electorală l-a costat 100 de milioane $. În luna martie 2016, Donald Trump a fost pe poziţia 324 în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni de afaceri din lume. El a fost listat atunci cu o avere de 4,5 miliare de dolari.

4. Donald Trump a debutat în cinematografie în serialul „Sabrina, mica vrăjitoare”, alături de Ringo Starr. Este primul preşedinte american care are o stea pe  Hollywood Walk of Fame în 2007.


    Americanii îl votează şi devine cel de-al 45-lea preşedinte la Casa Albă
Americanii îl votează şi devine cel de-al 45-lea preşedinte la Casa Albă

5. Are o înălţime de 1, 92 metri, susţine că părul este 100% natural şi că moştenirea lui de familie nu are nici o legătură cu strămoşii germani. De altfel, Trump crede că are origini suedeze.

6. La hotelul său se vinde una dintre cele mai scumpe sticle de apă din lume. La Trump International Hotel & Tower din Chicago, o sticlă de apă minerală se vinde la mini-bar cu 25 $.

7. A fost căsătorit de trei ori, are cinci copii. A fost acuzat de hărţuire sexuală, viol şi comportament misogin de peste 30 de ori de-a lungul carierei sale. A fugit de armată, de frica Războiului din Vietnam.

8. Este unul dintre cei mai mari cuceritori de pe continentul american. Pe lista femeilor care i-au trecut prin pat le amintim pe Gabriella Sabatini în 1989 şi Carla Bruni în 1991.

9. Salariul lui la emisiunea „The Apprentice” primit de la postul de televiziune NBC este de 375.000 de dolari pe episod. Emisiunea a început în 2004 şi s-a încheiat în 2015.

Iată rezultatul alegerilor 

În 1971 preia compania tatălui său
În 1971 preia compania tatălui său

Votul din noaptea dintre 8 spre 9 noiembrie a fost unul istoric din toate punctele de vedere. A dat peste cap toate sondajele, care o dădeau ca favorită cu o zi înainte pe Hillary Clinton, au schimbat tradiţia (n.r. câştigătorul din statul New Hampshire devenea preşedintele Americii, tradiţie menţinută din 1960; o şcoală primară din NY, care ghicea preşedintele din 1968, s-a înşelat în premieră rupând tradiţia) şi rezultatul a şocat planeta. Dolarul s-a depreciat, ieri uşor. Donald Trump a câştigat 289 din voturile electorilor faţă de 218, Hillary Clinton, din totalul de 538 de voturi electorale posibile. 28 de state americane, din cele 50 au votat cu Donald Trump. Primul stat care a votat a fost New Hampshire şi ultimul Alaska. State considerate democrate de-a lungul istoriei precum Georgia, Iowa sau Carolina de Nord au rupt tradiţia şi i-au încredinţat lui Trump un mandat. El e primul preşedinte republican după 8 ani (n.r. cele două mandate ale lui Barack Obama).

Cele mai tari glume cu Donald Trump

Americanii îl votează şi devine cel de-al 45-lea preşedinte la Casa Albă
Americanii îl votează şi devine cel de-al 45-lea preşedinte la Casa Albă

Ştiaţi că în serialul de desene animate „The Simpsons”, Donald Trump a devenit preşedintele Americii încă de acum 16 ani? 

Ce zice Donald Trump când nu găseşte Viagra? „Erecţia a fost sabotată politic”.

Cum găseşte Donald Trump slujbe pentru clasa de mijloc? Îi plăteşte să îl aplaude pentru că poate vorbi zile în şir.

Cel mai mare coşmar al lui Donald Trump? Ziua în care „El Chapo” va cere audienţă la Casa Albă.

Ce vede Melania Trump la Donald? 10 miliarde şi un nivel crescut de colesterol.

Pentru Donald Trump este Halloween tot timpul. Părul îl ajută să fie mascat în permanenţă în dovleac.

Cum îţi dai seama că eşti bărbat, ci nu femeie? Ai scăpat nehărţuit sexual de Donald Trump. 

Cum îl răneşti cel mai rău pe Donald Trump? Îi răpeşti frizerul.

Ce înseamnă pentru România victoria lui Donald Trump?

simeon stalpnicul png

Alegerea lui Trump pentru viitorul mandat la Casa Albă i-a mirat şi pe mulţi români. Unii s-au întrebat ce înseamnă pentru România alegerea acestuia, în condiţiile în care omul de afaceri s-a făcut remarcat prin mai multe declaraţii ciudate în campanie. 

”În această parte a lumii, ţara noastră va rămâne tot mai izolată între cele unde se mai manifestă interese şi capete de pod americane, ceea ce împinge, natural, către un sentiment de izolare sau înconjurare. Preocuparea internă americană ne va împinge tot mai mult spre situaţia rezolvării tot mai singuri a problemelor interne, sprijinul american fiind mai degrabă secvenţial, într-o Europă clătinându-se”, a declarat pentru adevarul.ro profesorul Iulian Chifu, preşedintele Centrului de Prevenire a Conflictelor şi Early Warning Bucureşti. 

Politicienii români au comentat şi ei rezultatul alegerilor din America. Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis o scrisoare de felicitare noului preşedinte şi „a evidenţiat relaţia solidă dintre România şi Statele Unite ale Americii, prin Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI, element cheie în dezvoltarea profilului strategic al ţării noastre, în calitate de membru NATO şi UE”. 

Fostul premier Victor Ponta susţine că alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite ale Americii nu este „un pericol pentru România”, ci o oportunitate de care putem să ne folosim. Alina Gorghiu, preşedintele PNL spune că ”a fost un rezultat surprinzător dacă ţinem cont de sondajele de opinie pre-electorale, dar este un rezultat clar, o victorie clară. Din punctul meu de vedere, mesajul alegerilor americane este acela că nevoile şi aşteptările oamenilor nu trebuie ignorate”. Fostul preşedinte al României Ion Iliescu este de părere că ”noi faţă de Statele Unite trebuie să manifestăm şi deschidere şi înţelegere şi să consolidăm ceea ce avem”.

  • 14 iunie 1946: Se naşte Donald John Trump, în Queens, New York, unul din cei cinci copii ai lui Fred Trump, constructor şi dezvoltator imobiliar. Bunicul său e imigrant german
  • 1971: Preia conducerea companiei tatălui său. Trump Management Corporation deţine peste 14.000 de apartamente în Brooklyn, Queens şi State Island
  • 1973: Trump Management dă în judecată Departamentul de Justiţie după ce a fost acuzată de discriminare în acordarea caselor, ţinând cont că firma refuza să închirieze sau să negocieze „cu persoane de culoare”. Trump Management face apel cerând 100 de milioane $, dar dosarul se claseză fără ca Trump să reunoască fapta.
  • 1979-83: În timpul cunstruirii Trump Tower (58 de etaje) peste 200 de imigranţi ilegali polonezi muncesc fiind plătiţi sub minimul economic. Trump începe un război cu sindicatul Local 95 legată de plăţi şi asigurări de sănătate
  • 1987: Publică „Arta afacerii” în care se dezice de originea germană, spunând că tatăl său este de provenienţă suedeză
  • 1990: Deschide cazinoul Trump Taj Mahal. Foloseşte titluri de proprietate dubioase în valoare de un miliard $
  • 1991: Primul faliment. Trump depune actele pentru falimentul corporaţiei. Vinde iahtul Trump Princess, avionul Trump Shuttle şi 50% din acţiunile la cazinou
  • 1992: Falimentul 2: Cazinoul Trump Plaza e la un pas să se închidă, după ce pierde 550 de milioane $. Trump cere iar falimentul.
  • 1993: Se însoară cu Marla Maples. Au o fiică, pe Tiffany. Divorţează în 1999.
  • 1995: Staţiunile Trump Hotels & Casino se listează la bursa din New York, cu o creştere de 140 de milioane $
  • 1996: Cumpără licenţa concursului de frumuseţe Miss Universe
  • 1959-64: Urmează cursurile Academiei Militare din New York
  • 1966-68: Îşi ia licenţa în economie la Şcoala de Afaceri Warton, Universitatea Pennsylvania. Este scutit medical şi scapă de înrolarea în Războiul din Vietnam. Cumpără priprietăţi în Philadelphia
  • 1974-80: I se acordă o pauză de 40 de ani la plata taxelor pentru renovarea Hotelului Commodore. Redenumit Grand Hyatt Hotel, constituie primul succes imobiliar al lui Trump
  • 1977: Se însoară cu fotomodelul Ivana Zelnickova. Au trei copii împreună: Donald Jr., Ivanka şi Eric. Se despart în 1990, dar divorţul se încheie în 1992
  • 1982: Primeşte licenţa de funcţionare a Cazinoului din New Jersey
  • 1985: Cumpără o proprietate pentru cazinou în Atlantic City de la Hilton Hotels, pentru suma de 3256 de milioane $, după ce Hilton Hotels pierde licenţa de funcţionare. Proprietatea devine Trump Marina
  • 1988: Cumpără Eastern Air Shuttle pentru suma 365 de milioane $ - o redenumeşte Trump Shuttle şi decorează cu aur toaletele
  • 2002-08: Trump şi partenerul său Phil Ruffin construiesc Trump International Hotel & Tower din Las Vegas
  • 2004: Falimentul 3. Trump Hotels & Casino cere falimentul. Cei 100 $ investiţi în bursa de mărfuri în 1995 valorează acum 10 $, comparativ cu o cotaţie de 250 $, cât a avut maxim pe bursă. Compania lansează Trump Entertainment Resorts. Începe emisiunea “The Apprentice”
  • 2005: Se însoară cu Melania Knauss şi au un copil, pe Barron Trump. Inaugurează Universitatea Trump, care se închide în 2010. Compania acuzată de practici ilegale
  • 2009. Falimentul 4. Trump Entertainment Resorts intră în faliment
  • 2015: Îşi anunţă înscrierea în cursa pentru Casa Albă cu un discurs în care îi face pe imigranţii mexicani violatori şi traficanţi. Vinde licenţa concursului Miss Universe
  • Mai 2016: Trump îşi asigură majoritatea delegaţilor de care avea nevoie pentru a fi numit candidatul republicat pentru Casa Albă
image
image
image
image
image
image
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
2 jpg
chirie apartament jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net