Familia Obama, în vacanţă în Franţa. Fiica cea mare a cuplului, amatoare de vin

Ultima actualizare:
Malia Obama a fost surprinsă savurând cu poftă dintr-o sticlă de vin alb spumant
Malia Obama a fost surprinsă savurând cu poftă dintr-o sticlă de vin alb spumant

Fostul preşedinte american Barack Obama împreună cu soţia sa Michelle şi Sasha şi Malia, fiicele lor, urmează să sosească vineri, 14 iunie, în Franţa. Cei patru vor petrece o săptămână de turism în regiunea Occitane.

Familia Obama urmează să sosească vineri seara, la ora 21.30 (22.30) pe Aeroportul de la Avignon (Vaucluse), potrivit news.ro. Cei patru au închiriat o casă ]n zona Villeneuve-lez-Avignon (Gard), mai precis, pe celălalt mal al Ronului.

Aceștia și-au luat o serie de măsuri de siguranță privind această vacanță, astfel că, familia Obama va fi păzită de gărzi de corp. Personalul aeroportuar urmează să fie redus la minimum, potrivit France 3 Provence-Alpes-Côte d’Azur.

Barack are o relaţie foarte bună cu Malia şi îi acordă libertatea necesară oricărui adolescent
Barack are o relaţie foarte bună cu Malia şi îi acordă libertatea necesară oricărui adolescent

Malia Obama sfidează legea! O ține numai în petreceri

Malia Obama este fiica cea mare a fostului preşedinte al Americii, studiază la una dintre cele mai cunoscute universităţi din lume, Harvard şi formează un cuplu alături de Rory Farquharson. Fiul unei familii înstărite din Londra. Tatăl lui Rory este șeful unei firme de investiții londoneze, în vreme ce mama este un contabil strălucit afiliat la Tribunalul din Londra.

Rory este fumător și se pare că Malia i-a urmat exemplul. Acesta a făcut un mare compromis de dragul iubitei celebre: se pare că după ce relația a devenit serioasă, acesta a renuțat la conturile sale de social media, călcând astfel pe urmele lui Meghan Markle, care a procedat la fel pentru prințul Harry.


    Malia Obama a fost surprinsă savurând cu poftă dintr-o sticlă de vin alb spumant Foto: Profimedia
Malia Obama a fost surprinsă savurând cu poftă dintr-o sticlă de vin alb spumant Foto: Profimedia

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
cirese advertorial img 4 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net