În cazul copiilor abandonați, se spune adesea că părinți sunt cu adevărat cei care te cresc, nu cei care doar ți-au dat viață și apoi te-au părăsit. Acesta este și cazul unei fetițe cu sindromul Down, pe care mama ei a abandonat-o din cauza condiției de care suferă, dar care și-a găsit un cămin iubitor în cele din urmă. Acum ea și tatăl adoptiv sunt de nedespărțit. Iată-le povestea!


Un bărbat singur a decis să adopte o micuță cu sindromul Down, după ce alte 20 de familii au refuzat-o și risca să rămână în continuare multă vreme în căminul de copii. Luca Trapanese, din Napoli, Italia, a adoptat-o pe Alba când aceasta avea doar 13 zile, după ce mama ei biologică a părăsit-o atunci când a aflat că s-a născut cu sindromul Down. Bărbatul a povestit că imediat ce a întâlnit-o pe micuță, a avut un sentiment ciudat care i-a spus că ea va fi de atunci în colo fiica lui. 

fetita-sindrom-down1.jpg

Alba are sindromul Down
Foto: Instagram

Un bărbat a adoptat un bebeluș cu sindromul down, după ce 20 de familii l-au refuzat

În iulie 2017 bărbatul a reușit să obțină custodia fetiței, iar de atunci viața Albei s-a schimbat în totalitate. „Încă de când aveam 14 ani am făcut voluntariat și am lucrat cu persoane cu dizabilități, așa că am simțit că am experiența și cunoștințele necesare să am grijă de Alba”, a spus Luca pentru BBC, conform mirror.co.uk. 

„Când am luat-o prima data în brațe, am simțit o bucurie incredibilă. Am simțit că ea e fiica mea imediat. Era prima oară când țineam un bebeluș nou-născut în brațe. Înainte de acel moment, am fost mereu speriat să fac asta. Dar când am ținut-o pe Alba în brațe prima dată, am știut că eram pregătit să îi fiu tată”, a mai spus acesta. 

fetita-sindrom-down3.jpg

Alba și tatăl ei adoptiv sunt de nedespărțit
Foto: Instagram

Luca a început de curând să documenteze modul în care un tată singur își crește fetița, publicând imagini adorabile alături de el și Alba, și a reușit să devină o mică vedetă pe rețelele de socializare, strângând până acum în jur de 130,000 de urmăritori pe Instagram. Fericitul tătic spune că micuța l-a schimbat în bine și că întreaga lui viață gravitează de acum numai în jurul ei. „Mi-a adus multă fericire și un sentiment de împlinire. Sunt extrem de mândru să îi fiu tată”, a mai spus Luca Trapanese, care a ținut să explice într-un interviu radio, că din punctul său de vedere, cazul lui și al Albei este extrem de special deoarece „distruge stereotipuri legate de paternitate, religie și familie”. 

fetita-sindrom-down2.jpg

Micuța a fost abandonată la naștere
Foto: Instagram

Ce este sindromul Down

Sindromul Down este o boală genetică cromozomială ce afectează aproximativ unul din o mie de copii. Cel care a descris sindromul pentru prima oară, în anul 1866, a fost medicul britanic John Langdon Down, scrie asociatiadown.ro.

În 1959, pediatrul și geneticianul francez Jérôme Lejeune a descoperit că sindromul Down era cauzat de prezența unui cromozom 21 suplimentar, rezultând astfel un număr de 47 de cromozomi, față de 46, cât are un om în mod normal.

Din această cauza, sindromul este cunoscut și sub denumirea de trisomia 21 sau mongolism. Gradul de dizabilitate diferă de la o persoană la altă și este greu de apreciat, în momentul nașterii, cum va evolua manifestarea acestei boli în viitor.

Persoanele cu sindrom Down au trăsături fizice și caracteristici distincte și, deși sindromul Down este permanent, majoritatea celor afectați, beneficiind de o îngrijire adecvată, pot duce o viață normală și activă.

 

 

Loading...