Final tragic pentru băiatul de 2 ani căzut în puţ! Salvatorii i-au găsit trupul neînsufleţit după două săptămâni

Ultima actualizare:

    Părinţii lui Julen sunt distruşi de durerefoto: AFP
Părinţii lui Julen sunt distruşi de durerefoto: AFP

Salvatorii nu au mai putut face nimic pentru micuţul Julen, băiatul de doi ani care a căzut într-un puţ adânc de 73 de metri. După două săptămâni de eforturi astronomice al voluntarilor din Malaga, trupul neînsufleţit al copilului a fost găsit în noaptea de 26 ianuarie.

Minerii au forat zi şi noapte în puţul cu diametrul de 25 de cm, în speranţa că vor reuşi să ajută la Julen la timp. Nu au reuşit, spre disperarea părinţilor băiatului, Jose şi Vicky, ambii în vârstă de 29 de ani. Cei doi au dormit unele nopţi lângă puţ, într-un cort special amenanjat, conform mirror.co.uk

Trupul lui Julen va fi adus în curând la suprafaţă

Opt echipe de mineri au început să sape de joi, în ture de câte 40 de minute şi au fost ajutate de maşinări de foraj. Părinţii lui Julen au stat într-o casă cu prieteni şi medici psihologi. Li s-a spus că trupul lui Julen a fost găsit la câteva minute după descoperirea salvatorilor. Cu doar câteva ore înainte, tatăl băiatului suferise un atac de panică şi avusese nevoie de medici. 

Trupul lui Julen va fi dus la Institutul de Medicină Legală din Malaga, după ce va fi scos la surprafaţă, pentru a i se face o autopsie. 

Primaul oraşului Malaga, Francisco de la Torre, a declarat că va institui o perioadă de doliu pentru micuţ. Şi Totalan, cel mai apropiat oraş de locul unde se afla puţul, va declara doliu oficial timp de trei zile. 

FInalul operaţiunilor de salvare a fost confirmat de un oficial al guvernului, Alfonso Rodriguez Gomez de Celis. "Din nefericire, în acestă dimineaţă, la ora 1.25, echipa de salvara a ajuns în locul unde se afla Julen şi a găsit corpul micuţului. Condoleanţe familiei", a fost mesajul transmis de oficial. 

Cum a ajuns să cadă Julen în puţ

La începutul operaţiunii, tatăl lui Julen a spus că: "Am murit înăuntru după ce ne-a murit primul copil, Oliver, de 3 ani, în urma unui infarct, în 2017. Sperăm ca îngerul lui Julen să îl păzească”. El a povestit că, în ziua accidentului, s-a dus să adune lemn de foc. Nevasta l-a rugat să fie atent la Julen câteva momente, dar într-o clipă, micuţul a luat-o la fugă. "A început să fugă. L-am văzut cum a căzut în puţ. L-am auzit şi pe urmă nu l-am mai auzit". 

Puţul, construit pe pământul familiei, nu avea apă în el. Constructorul a spus că puţul el acoperit cum trebuie, dar părinţii lui Julen au declarat că în jurul gurii se aflau doar câteva pietre. 

image
image
image
image
image
image
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
pod baltimore teorii jpg
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net