A fost «aspirată» prin geamul spart al avionului

Ultima actualizare:

    Bucăţi din motor şi din aripă au spart geamul lângă care stătea Jennifer
Bucăţi din motor şi din aripă au spart geamul lângă care stătea Jennifer

43 de ani, mamă a doi copii, bancher de top în Statele Unite. Femeia a murit marţi în condiţii inimaginabile, după ce geamul avionului cu care zbura de la New York spre Dallas s-a spart şi ea a fost pur şi simplu “aspirată” în exteriorul aeronavei. Degeaba au încercat ceilalţi pasageri să o tragă în interior. Impactul cu condiţiile atmosferice de la 10.000 de metri altitudine au ucis-o.


    Jennifer Riordan
Jennifer Riordan

Jennifer Riordan, 43 de ani, din Albuquerque, Statele Unite, se întorcea marţi dintr-o delegaţie din New York la Dallas, unde o aşteptau cei doi copii ai ei. Femeia nu a mai ajuns acasă, deoarece motorul din stânga al aeronavei Southwest Airlines a explodat în zbor, iar bucăţi din aripă şi fuselaj au spart geamul lângă care stătea. Jennifer a fost aproape “aspirată” pe fereastra spartă, după ce fusese rănită destul de grav de bucăţi de metal care au trecut prin geam şi au pătruns în avion. Femeia s-a luptat minute bune pentru viaţa ei, ţinându-se cu mâinile de marginile geamului. Mai mulţi pasageri au încercat să o tragă pe femeie înapoi în aeronava care zbura cu aproximativ 900 km/h. Alţii încercau să acopere geamul cu haine şi alte obiecte. Într-un final, doi bărbaţi au reuşit miracolul, numai că pasagera intrase în şoc cardio-respirator. Alte şapte persoane au primit îngrijiri medicale, transmite BBC.


    Aşa arată motorul care a explodat şi geamul spart
Aşa arată motorul care a explodat şi geamul spart

“Prin locul în care fusese fereastra zburau obiecte, iar pasagerii din apropierea femeii încercau să o ţină. Motorul a explodat şi a spart un geam. Imediat au căzut măştile de oxigen”, povesteşte unul dintre cei aflaţi în aeronavă. Nimeni nu ştia dacă avionul se îndreaptă spre vreo clădire sau se va prăbuşi. Nimeni nu ştia în ce condiţii va reuşi pilotul să aducă la sol aeronava, dar se pare că aceasta a fost tot timpul în control.

Incidentul s-a petrecut la altitudinea de 10.000 de metri, apoi avionul, care avea la bord 143 de pasageri şi cinci membri ai echipajului, a aterizat de urgenţă în Philadelphia. Când cadrele medicale au sosit la faţa locului, toată lumea plângea. Unii mulţumeau divinităţii că au scăpat cu viaţă, alţii erau marcaţi de tragedia bietei femei. Autorităţile aviatice au declanşat o anchetă în acest caz.

Alege un loc în spatele aeronavei şi la culoar!


    Avionul loveşte pământul cu 225 km/h. Cabina şi partea din faţă sunt distruse. Jumătatea din spate rămâne intactă
Avionul loveşte pământul cu 225 km/h. Cabina şi partea din faţă sunt distruse. Jumătatea din spate rămâne intactă

Tragedia din America aduce iar în prim-plan problema siguranţei într-un avion. Unde să stai ca să supravieţuieşti în caz de accident? Deşi mulţi consideră că locurile situate pe partea aripilor unei aeronave sunt cele mai sigure, pentru că în acea zonă avionul este mai „puternic“, studiile şi experimentele au relevat faptul că de fapt cele mai bune locuri sunt cele aflate în partea din spate a unui avion. 

În urmă cu 6 ani, producătorii documentarului „The Crash“ au ales un Boeing 727 pe care l-au echipat cu aparate de filmat, senzori şi manechine de testare a impactului, şi l-au prăbuşit în deşertul Sonoran din Mexic cu o viteză de 225 km/oră. În urma impactului cu solul, partea din faţă a avionului şi primele 11 rânduri de locuri, de obicei cele rezervate pentru clasa I, au fost cele mai avariate. Experţii au ajuns la concluzia că nici unul dintre pasagerii de la clasa I nu ar fi supravieţuit, dar 78% din ceilalţi călători ar fi trăit, şansele lor fiind mai mari cu cât locurile lor erau poziţionate mai în spate. Deşi analiza unui singur accident aviatic nu este decisivă, concluziile au sprijinit un studiu realizat de Popular Mechanics în 2007. Publicaţia a examinat toate accidentele aviatice din ultimii 35 de ani şi a constatat că rata de supravieţuire a fost de 69% pentru cei care ocupau locuri în spatele avionului, de 56% pentru cei aflaţi pe partea aripilor şi numai 49% pentru aceia din primele rânduri. De asemenea, pentru a avea un loc cât mai sigur, alege un scaun la culoar. Conform unui alt studiu, publicat în 2008 de Universitatea din Greenwich, în cazul unei prăbuşiri, supravieţuitorii aflaţi în apropierea unei ieşiri au şanse mai mari să scape cu viaţă decât cei aflaţi în alte zone ale cabinei.


    Ce s-a întâmplat cu avionul prăbuşit experimental în 2012, în Mexic
Ce s-a întâmplat cu avionul prăbuşit experimental în 2012, în Mexic

Studiul din Mexic a analizat şi aspectul poziţiei corpului în timpul unei prăbuşiri. Aşa că pe acelaşi rând de scaune au fost aşezate trei manechine: unul purta centură de siguranţă şi era ghemuit, unul avea centură, dar stătea normal, iar al treilea manechin era aşezat normal şi fără centură. Specialiştii au declarat că cel care nu purta centura a fost condamnat la moarte din start.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
concert pixabay jpg
ambuteiaj   masini viniet apentru bucuresti jpeg
grecia pixabay jpg
Cutremur in Turcia FOTO Profimedia jpg
Israel atacă Iranul FOTO IRGC via CNN jpg
mihaela bilic instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net