A fost condamnat monstrul italian care a ţinut sclavă o româncă timp de 10 ani

Ultima actualizare:

    Mihaela Condrea,  victima  agresorului italianFotografii: rotalianul.com
Mihaela Condrea, victima agresorului italianFotografii: rotalianul.com

Vă amintiţi de “Casa ororilor”, caz care a şocat întreaga Italie? Aloisio Francesco Rosario Giordano (52 de ani), numit „Monstrul din Gizzeria” în presa din Peninsulă, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Individul o sechestrase într-o pivniţă, timp de zece ani, pe românca Mihaela Condrea (31 de ani), pe care o ţinea în lanţuri, o abuza sexual şi o lovea cu sălbăticie.

Italianul Aloisio Francesco Rosario Giordano a abuzat-o şi a violat-o pe Mihaela Condrea între 2007 şi 2017, iar în ultimii ani a ţinut-o legată în lanţuri, într-o magazie subterană. Într-un final, când vecinii au aflat secretul îngrozitor, femeia a fost salvată, iar Giordano a fost arestat. A urmat un proces lung, iar verdictul a fost dat marţi, 18 februarie, notează publicaţia italiană “Qui Cosenza”. Deşi procurorul a cerut 26 de ani de închisoare pentru călăul româncei, judecătorii Curţii de Apel din Catanzaro au considerat că sunt suficienţi 20 de ani de pedeapsă. Potrivit jurnaliştilor de la “Il Post”, bărbatul a mai fost condamnat, pe 26 martie 1995, la cinci ani de închisoare pentru diverse infracţiuni, inclusiv răpire, violenţă sexuală, torturarea şi rănirea unei femei de 23 de ani.  

Românca, sechestrată și abuzată timp de 10 ani

Mihaela Maricela Condrea a trăit un adevărat coşmar în Italia, unde a ajuns să lucreze ca îngrijitoare pentru o femeie bolnavă. În 2007, femeia de care avea grijă a decedat, iar Mihaela a rămas la cheremul văduvului Giordano. Individul s-a dovedit a fi un adevărat monstru şi, sub ameninţarea cu moartea, a transformat-o practic într-o sclavă. Biata româncă a povestit totul pentru televiziunea italiană Canale 5.

Românca a vrut să se sinucidă

Românca a avut şi o tentativă de evadare: „Mi-am confecţionat o coardă din cearşafuri, sperând să pot coborî cu ea, fiindcă eram închisă sus, la etajul patru, dar m-a prins exact când mă urcam pe fereastră. M-a tras de păr şi m-a izbit cu capul de pereţi, apoi mi-a astupat gura cu nişte cârpe, ca să nu pot ţipa. M-a trântit la pământ şi a început să mă lovească sălbatic cu pumnii, cu picioarele şi cu bucăţi de lemn”.

Pivniţa în care  românca  a pătimit zece ani
Pivniţa în care românca a pătimit zece ani

În urma violurilor repetate au rezultat doi copii

Mutată apoi într-o pivniţă, tânăra a fost violată în repetate rânduri. Nici venirea pe lumea a unui băieţel şi a unei fetiţe nu l-a sensibilizat pe italian. Într-o zi, monstrul i-a spart capul cu ciocanul, apoi a cusut-o pe viu cu un fir de pescuit. Cinic, agresorul l-a obligat şi pe băieţel să-şi lovească mama şi să îi vorbească urât. Şi băieţelul încasa bătăi crunte când ieşea din cuvântul tatălui, iar fetiţa, care s-a născut ulterior, nu a văzut lumina zilei, fiind ţinută închisă în magazie. 

După ce Mihaela a fost găsită şi eliberată, italianul a încercat să-i mintă pe anchetatori, spunând că românca a fost cea care l-a rugat să o adăpostească în beci. Însă coşmarul Mihaelei avea să continue. După ce bărbatul care a maltratat-o timp de 10 ani a ajuns după gratii, rudele acestuia au început să facă presiuni asupra ei, pentru a da declaraţii în favoarea acestuia. În plus, femeia a fost nevoită să rămână în Italia până la finalizarea procesului. Acum, după încheierea procesului, ea ar urma să se întoarcă în ţară definitiv. 

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
cirese advertorial img 4 jpeg
norvegia pixabay jpg
Femeie care bea ceai FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net