FOTO Le-a luat psiholog păpuşilor

Ultima actualizare:

    Katrin Reedik, în vârstă de 33 de ani, din Glasgow, vrea să-şi calmeze  jucăriile nebune
Katrin Reedik, în vârstă de 33 de ani, din Glasgow, vrea să-şi calmeze jucăriile nebune

Mare este grădina lui Dumnezeu şi mulţi îi sar gardul! Katrin Reedik, o femeie de 33 de ani din Glasgow, a angajat recent un psiholog pentru cele 12 păpuşi ale ei. Sarcina acestuia este să le calmeze!

Katrin Reedik este convinsă că păpuşile sunt posedate de spirite şi că au pus la cale să-i dea foc la casă. De aceea, femeia a cheltuit peste 3.500 de lire sterline (circa 21.200 de lei) pentru a cumpăra un echipament folosit de vânătorii de fantome cu ajutorul căruia susţine că le poate face să vorbească pe fiecare. Mai nou, ea a angajat şi un psiholog, pe care îl plăteşte numai pentru a intra în legătură cu spiritele din păpuşile Mystical, Michael, Ashley, Isabelle, Yulia, Baby Blue, Heather, Gretchen, Iris, Pearl, Trena şi Agatha şi să le liniştească. “Am început să fiu interesată de lumea spiritelor în 2008, în timp ce mă aflam în Estonia, când am simţit prima oară prezenţa unei stafii”, a povestit Reedik.

“Mai târziu am aflat că există păpuşi posedate de spirite şi am început să le cumpăr”, a povestit femeia. Un magazin din Shrewsbury, Shropshire, susţine că vinde astfel de păpuşi. După ce şi-a cumpărat echipamentul prin care zice că intră în legătură cu spiritele din ele, Katrin şi-a pierdut toate nopţile ca să afle cum au murit şi ce au de gând. Şi, fiindcă nu mai făcea faţă convorbirilor nocturne, a angajat psihologul ca să se ocupe de păpuşi. Katrin este convinsă că spritele trăiesc în ele aşa cum oamenii se duc zilnic la serviciu. “Când am cumpărat-o pe prima, Mystical, am aşezat-o lângă televizor şi i-am spus: «Dacă-ţi place, lasă-l deschis, dacă nu, stinge-l». Răspunsul a fost înfiorător, în scurt timp televizorul s-a stins”, susţine ea. Femeia are doi copii, Christopher Robin, de opt ani, şi Karl, de şapte ani, care nu se tem de păpuşile mamei. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fumat , alcool, jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net