Membrii Casei Regale a Marii Britanii sunt întotdeauna în centrul atenţiei, fiecare gest al Elisabetei a II-a fiind analizat de specialiştii în eticheta regală. Cele mai multe motive de dezbatere sunt oferite de modul în care prinţul Harry şi soţia sa, Meghan Markle, aleg să îşi exprime afecţiunea în public, încălcând protocolul. Dacă regina şi nepoţii săi se află mereu în centrul atenţiei, despre ei fiind cunoscute multe detalii, nu se poate afirma acelaşi lucru şi despre mama ducesei de Cambridge, Carol Middleton.


Carol Middleton este o prezenţă discretă, ea fiind surprinsă alături de Casa Regala a Marii Britanii cu ocazia momentelor importante din viaţa fiicei sale sau în cadrul unor vizite formale. Niciodată nu a dorit să iasă în evidenţă sau să o pună pe fiica sa într-o lumină nefavorabilă, aşa cum Thomas Markle, tatăl lui Meghan, procedează ori de câte ori are ocazia.

carol-middleton

carol middleton la cumparaturi
Carol Middleton adoptă un stil vestimentar tineresc
Foto: Profimedia

Mama ducesei de Cambridge a dat dovadă, la fiecareapariţie, de rafinament vestimentar, iar ţinutele sale au fost unele impecabile,asemănătoare celor alese de fiica sa, cunoscută pentru eleganţă şi simplitate. Se pare că Carol Middleton face alegeri la fel de bune şi atunci când nu se află în atenţia fotoreporterilor. Ea a fost surprinsă în centrul Londrei  ieşind de la un magazin cu articole de îmbrăcăminte. În ciuda faptului că a trecut de prima tinereţe, mama ducesei de Cambridge adoptă un stil ventimentar tineresc, care îi pune în evidenţă silueta filiformă.

carol-middleton

Carol Middleton a fost surprinsă ieşind dintr-un magzin cu articole vestimentare
Foto: Profimedia

Carole a muncit ca stewardesă, iar de câţiva ani buni şi-a găsit o nouă pasiune pe care o cultivă alături de membrii familiei sale.

Se ocupă de organizarea diferitelor evenimente şi este foarte mulţumită de activitatea pe care o are. Într-unul din rarele interviuri pe care le-a acordat vreodată, ea a vorbit cu drag despre munca sa. ”Pentru că toţi au crescut odată cu business-ul, Party Pieces face parte din viaţa lor. Încă le cer părerea şi îi întreb ”Ce părere aveţi despre asta?”. Catherine a inaugurat brandul First Birthday – alegea produsele. Pippa a pus pe picioare blogul, căci n-aveam unul. Iar James a venit cu ideea de a personaliza torturile”, a mărturisit Carole Middleton pentru Good Housekeeping.

 
 
Loading...