Întrunire de urgență la Palatul Regal britanic! Prințul Philip, anunț neașteptat

Ultima actualizare:

    Prințul Philip a făcut un anunț neașteptatFoto: Getty
Prințul Philip a făcut un anunț neașteptatFoto: Getty

Sunt zvonuri că la Palatul Buckingham e zarvă mare. Se pare că a fost organizată o întrunire de urgență, în cadrul căreia, Prințul Philip a făcut un anunț neașteptat. Pe rețelele de socializare au început imediat să circule comentarii pesimiste despre starea de sănătate a Reginei Elisabeta.

UPDATE: Prințul Philip (95 de ani) a anunțat că se retrage din cadrul îndatoriilor regale publice, iar decizia sa „are întregul sprijin al Reginei”, precizează Daily Mail. anunțul Ducelui de Edinburgh a fost făcut în cadrul unei întruniri în regim de urgență, neplanificată, motiv pentru care a stârnit numeroase controverse pe rețelele de socializare. Internauții se gândeau la înrăutățirea stării de sănătate a Majestății Sale, însă Prințul Philip este cel care dorește să se retragă din cauza vârstei foarte înaintate.

Lordul șambelan, cel care deține cea mai înaltă funție dintre servitori și secretarul personal al Majestății Sale au organizat o întrunire în regim de urgență pentru a se adresa întregului personal de la palat, informează The Telegraph.

șambelanul regal are dreptul de a-i convoca pe servitori din când în când și poate fi vorba despre anumite chestiuni de ordin administrativ ce ar trebui discutate, astfel că nu trebuie să se exagereze cu speculațiile, mai ales în lipsă de informații certe.


    Palatul BuckinghamFoto: Getty
Palatul BuckinghamFoto: Getty

Pe Internet au început deja să circule mai multe zvonuri despre decesul unui membru senior al personalului de la palat, în timp ce alte comentarii speculează că ar fi vorba despre o eventuală abdicare sau chiar că starea de sănătate a Reginei s-ar fi înrăutățit. Pentru moment, nu există suficiente informații care să certifice vreuna dintre aceste speculații.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
plaja cipru jpg
image
image
image
image
image
image
Daci infatisati pe columna lui Traian foto wikimedia commons jpg
Castraveți din grădina lui Dragoș Pătraru Sursa Facebook
download jpg
hannah gutierrez X jpg
molly peggy profimedia jpg
micul dejun jpeg
WhatsApp Image 2024 04 16 at 14 46 35 (1) jpeg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net