Inventatorul vaccinului Pfeizer: „Coronavirusul va fi sub control în Europa până la sfârșitul verii”

Ultima actualizare:

    Soţii Ozlem Tureci şi Ugur Sahin, cofondatorii companiei BioNTech, au fost decoraţi de preşedintele Germaniei foto: GettyImages
Soţii Ozlem Tureci şi Ugur Sahin, cofondatorii companiei BioNTech, au fost decoraţi de preşedintele Germaniei foto: GettyImages

Fondatorul BioNTech, Ugur Sahin, este optimis că virusul va fi sub control, în majoritatea țărilor europenene, până la sfârșitul verii.

„În multe ţări europene şi SUA, probabil că nu vom mai avea nevoie de blocaje până la sfârşitul verii”, a declarat Ugur Sahin pentru ziarul Welt am Sonntag, citat de Mediafax. „Vor fi focare, dar vor fi doar zgomot de fond. Vor exista mutaţii, dar nu ne vor speria”, mai spune fondatorul BioNTech, unul dintre dezvoltatorii vaccinului împotriva Covid-19, produs în colaborare cu Pfizer.

Evaluarea lui Ugur Sahin vine în contextul în care campania de vaccinare din Uniunea Europeană nu se desfășoară la viteza altor țări precum SUA, Israel sau Regatul Unit. Și Comisia Europeană, dar și guvernele statelor membre au avut parte de critici din acest motiv, scrie Digi24.

Familia care a inventat vaccinul anti-covid, decorată de statul german

Ugur Sahin s-a declarat, totuși, optimist şi a spus că problemele se vor dovedi temporare, adăugând că este posibil ca 70% dintre germani vor fi vaccinaţi până la sfârşitul lunii septembrie, moment în care virusul va mai pune puţine probleme. Aproape 9% din populaţia germană primise cel puţin prima doză de vaccin până sâmbătă, în timp ce Marea Britanie a trecut de jumătatea drumului, 50% dintre adulţi primind cel puţin o doză.

Soţii Ozlem Tureci şi Ugur Sahin, cofondatorii companiei BioNTech, au fost decoraţi în urmă cu două zile de preşedintele Germaniei cu una dintre cele mai înalte distincţii ale statului german, pentru dezvoltarea primului ser anti-COVID din lume.

Citește și:

Familia care a inventat vaccinul pentru COVID-19! Povestea fabuloasă a directorul Pfizer, însurat cu șefa de la BioNTech

Ce avere are Ugur Sahin, «tăticul» vaccinului anti-Covid. Se află în topul Forbes al celor mai bogați oameni

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net