Britanica Fatima Bridle, de 35 de ani, este pacientul cu cea mai lungă convalescenţă din Regatul Unit. Ea a fost conectată la aparatul de respiraţie mecanică 105 zile şi a fost în comă 40 de zile. În timpul spitalizării a avut pneumonie şi septicemie, dar a reuşit să scape şi a fost externată recent.


Povestea Fatimei Bridle, de 35 de ani, a şocat planeta! Fatima Bridle s-a simţit rău după ce s-a întors în Regatul Unit după un concediu de o lună petrecut în Mohammedia, Maroc. Bridle a apucat să anunţe conducerea laboratorului din Southampton unde lucra că are nevoie de concediu medical şi la doar câteva minute soţul ei, Tracy, 56 de ani, a chemat salvarea pentru că se sufoca.

A fost internată la Spitalul General Southampton şi a început o luptă incredibilă cu virusul ucigaş. A petrecut 141 de zile pe patul de spital, din care 105 a fost conectată la aparatul de ventilaţie mecanică. Soţul ei nu a avut voie să o vadă timp de aproape cinci luni şi primea veşti groaznice de la o zi la alta. A aflat că Fatima a fost în comă 40 de zile, că a făcut pneumonie şi apoi septicemie şi că viaţa ei se putea curma în orice clipă.

Tracy Bridle, un fost soldat în armata regală, a suferit o formă mai uşoară a bolii şi a fost externat după doar 20 de zile petrecute în spital. Însă când a aflat că plămânii soţiei lui au colapsat, bărbatul a fost în pragul disperării.

front_5_detaliu_1.jpg

Timp de cinci luni Tracy Bridle nu şi-a putut vedea soţia conectată la aparate

”Sunt fericită că am reuşit să înving boala. Nu voi mai putea respira niciodată la întreaga capacitate pulmonară, dar măcar sunt în viaţă. A fost o experienţă îngrozitoare. Durerea provocată de aparatul de ventilaţie mecanică nu poate fi descrisă în cuvinte. Voiam să ţip, dar nu puteam. Fiecare gură de aer care intra în mine mă ardea până la suflet”, a explicat, pentru The Sun, britanica.

La externare, doctorii i-au spus că este ”pacientul miraculos” pentru că pe întreaga perioadă a convalescenţei şansele ei de supravieţuire au fost de maximum 5%. Fatima a fost felicitată inclusiv de ministrul Sănătăţii, Matt Hancock. Bilanţul pandemiei în Marea Britanie a ajuns luni la 305.000 de persoane contaminate şi 46.200 de decese.

Loading...
Citeste tot despre: