Iran se îndreptă spre al patrulea val de COVID-19. Avertistmentul preşedintului

Ultima actualizare:

    Preşedintele iranian Hassan Rouhanifoto: AFP
Preşedintele iranian Hassan Rouhanifoto: AFP

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a avertizat sâmbătă că ţara sa se îndreaptă spre al patrulea val al epidemiei de Covid-19, după ce numărul de contaminări a crescut în anumite zone, relatează The Guardian.

Rouhani a spus că anumite oraşe din provincia Khuzestan din sud-vest se află acum în nivelul maxim de risc, după mai multe săptămâni în care nivelul de alertă în ţară a fost scăzut.

„Acesta este un avertisment pentru noi, toţi”, a spus el într-o intervenţie televizată, citează AFP. „Asta înseamnă începutul deplasării spre al patrulea val. Trebuie să fim vigilenţi pentru a preveni asta”.

Iranul, ţară cu peste 80 de milioane de locuitori, a înregistrat de la începutul pandemiei aproximativ 59.000 de decese asociate Covid-19 din peste 1,5 milioane de contaminări. Este cea mai afectată ţară din Orientul Mijlociu.

Remarcile preşedintelui au venit la o zi după ce în ţară au ajuns, înaintea datei programate, 100.000 de doze din vaccinul Sputnik V, dezvoltat în Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Republica islamică a cumpărat în total 2 milioane de doze din vaccinul rusesc şi dezvoltă în prezent propriul ser anti-Covid.

image
image
image
image
image
image
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net