Ivanka Trump, în centrul atenţiei la Adunarea Generală ONU. Nu discursul, ci sânii au furat privirile tuturor

Ultima actualizare:
Ivanka Trump a întros toate privirile la Adunarea Generala O.N.U
Ivanka Trump a întros toate privirile la Adunarea Generala O.N.U

Ivanka Trump (37), fiica preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, este de cele mai multe ori lăudată pentru alegerile sale vestimentare din cadrul întrunirilor oficiale la care participă. Mereu aflată în atenţia fotoreporterilor şi a jurnaliştilor, Ivanka reuşeşte să primească aprecieri pozitive din partea crricilor de modă, iar apariţiile sale sunt adesea impecabile. Cu toate acestea există momente când, până şi una dintre cele mai elegante doamne, reuşeşte să o dea în bară. Iată ce obiect vestimentar i-a creat probleme fiicei lui Trump în timpul Adunării Generale a Naţiunilor Unite, desfăşurată la New York, în urmă cu câteva zile.

Ivanka Trump a participat, în urmă cu câteva zile, la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, care a avut loc în metropola New York. Obişnuiţi cu apariţiile impecabile ale fiicei preşedintelui Statelor Unite ale Americii, cei prezenţi au avut un şoc atunci când Ivanka a păşit în sala în care se desfăşura întâlnirea.

Ivanka Trump, fiica preşedintelui Donald Trump, a reuşit să depăşească momentul stânjenitor
Ivanka Trump, fiica preşedintelui Donald Trump, a reuşit să depăşească momentul stânjenitor

Ivanka este cunoscută pentru alegerile adecvate pe care le face din punct de vedere vestimentar, însă de această dată nu a dat dovadă de inspiraţie. Ea a purtat o fustă albă, conică şi o camasă bleu. Problema principală nu a fost reprezentată de ce a îmbrăcat Ivanka, ci de ce a uitat să poarte! Fiica lui Donald Trump a uitat de contextul oficial în care se afla şi de sutien, iar temperatura din camera nu a fost, nici ea, de partea Ivankăi. Este de înţeles motivul pentru care cei prezenţi s-au concentrat cu greu asupra discursului susţinut de Ivanka, însă ea a reuşit să treacă, discret, peste situaţia jenantă, afişând un zâmbet larg şi o atitudine dezinvoltă.


    Ivanka Trump, fiica preşedintelui Donald Trump, a reuşit să depăşească momentul stânjenitor Foto: GettyImages
Ivanka Trump, fiica preşedintelui Donald Trump, a reuşit să depăşească momentul stânjenitor Foto: GettyImages

Ivanka Trump străluceşte până şi în cele mai casual haine

Inaltă, blondă, cu un chip fără cusur și picioare interminabile, Ivanka strălucește la fiecare apariție a sa la evenimente oficiale. Chiar dacă până acum fiica președintelui a obișnuit oamenii cu apariții în rochii, fuste și tocuri, nici articolele sportive nu-i ştirbesc din frumuseţe. Adidașii, colanții și maioul nu îi răpesc din farmec, ba chiar îi pun în evidență mult mai bine formele și picioarele lucrate. Aici puteţi vedea cum arată fiica lui Trump în echipament sport.

Citeşte şi

Ivanka Trump, o apariţie superbă la inaugurarea ambasadei americane la Ierusalim

Ivanka şi Melania Trump, apariţii demne de podiumurile de modă! Au furat toate privirile

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
titanic adobestock jpg
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
image
actualitate.net
image
actualitate.net