Joe Biden, noul președinte al Americii! Democratul l-a învins pe Donald Trump

Ultima actualizare:

    Joe Biden este noul președinte al Statelor Unite ale AmericiiFoto: AFP
Joe Biden este noul președinte al Statelor Unite ale AmericiiFoto: AFP

După mai multe zile de așteptări, Joe Biden a câștigat oficial cursa pentru Casa Albă. Democratul l-a învins pe Donald Trump, câștigând 290 de electori, față de republicanul care a strâns 214 număr de electori. A fost cel mai intens scrutin din istoria recentă a americanilor.

3 noiembrie a fost ziua oficială a alegerilor prezidențiale din SUA, însă cursa a durat mai mult decât se așteptau cei doi candidați. Asta datorită numărului mare de americani care au ales să își exercite dreptul de a vota prin corespondență, având în vedere restricțiile impuse de pandemia de coronavirus. Americanii care l-au susținut pe Joe Biden au votat masiv prin poștă, lucru care era de așteptat, deși Donald Trump a contestat veridicitatea voturilor și a amenințat că va ajunge până la Curtea Supremă.

Inaugurarea oficială a lui Joe Biden va avea loc, așa cum se întâmplă din 1937 încoace, pe 20 ianuarie, evident anul viitor. Această dată va cădea într-o zi de miercuri.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Explozie de culoare în Grădina Botanică  FOTO: Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați
gara de nord jpeg
nadia jpg
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
concert pixabay jpg
ambuteiaj   masini viniet apentru bucuresti jpeg
grecia pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net