La Bratislava are loc primul summit european după decizia Brexit. Care e poziția României

Ultima actualizare:

    LA summitul european de la Bratislava se întrunesc reprezentanții celor 27 de state membre UE, fără MArea BritanieFoto Getty
LA summitul european de la Bratislava se întrunesc reprezentanții celor 27 de state membre UE, fără MArea BritanieFoto Getty

Vineri, 16 septembrie, la Bratislava are loc summitul iunformal al Uniunii Europene, la care participă însă doar 27 de state, fără Marea Britanie. Este prima întrunire europeană la nivel înalt după ce Regatul Unit a decis în această vară să părăsească UE.

Reprezentanții celor 27 de state se întrunesc pentru a discuta o serie de probleme actuale pe care Europa trebuie să le confrunte și care s-ar putea amplifica odată cu Brexitul. Printre chestiunile care vor fi discutate sunt securitatea granițelor externe ale UE, lupta împotriva terorismului, controlul migrației ilegale, dar și găsirea unei noi identități europene în condițiile în care un stat foarte important urmează să părăsească Uniunea, informează Digi 24.

„Germania şi Franţa doresc să-şi asume responsabilitatea în aceste zile şi vor să fie foarte clar că ne-am pregătit corespunzător, iar priorităţile sunt securitatea internă şi externă”, a declarat cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

La rândul său, președintele Franței, Francois Hollande, mizează pe crearea unui plan concret de prevenire a amenințării externe: „Prioritatea zero este securitatea: să-i apărăm pe europeni, securitatea frontierelor, securitate în faţa ameninţărilor externe, lupta antiteroristă.

Ne propunem ca la Bratislava să avem un Plan Bratislava, care să conţină o agendă, adică un calendar de lucru cu etape, şi o foaie de parcurs”, a declarat președintele francez, potrivit sursei citate.

România ocupă și ea o poziție importantă în acest context. Președintele Klaus Iohannis a declarat că delegația română nu va accepta compromisuri în ceea ce privește libera circulație a forței de muncă în spațiul european, mai ales în condițiile Brezitului.

"Trebuie să depășim actualul imobilism care se poate constata că exista în cadrul proiectului european, trebuie să recâștigăm un impuls politic, să redăm proiectului european credibilitate. Uniunea Europeana se consideră și este unul din marii actori globali dar, aflăm de la lideri cu care discutăm ca și la întâlnirile care au loc în altă parte, lumea își pune întrebări despre relevanța Uniunii Europene în viitor, întrebări despre felul în care Uniunea Europeană răspunde crizelor și întrebărilor. Este foarte important, după părerea mea, să evităm fragmentarea Uniunii Europene", a declarat Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
marcel ciolacu si gabriela firea. foto mediafax
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net