Lovitură de stat în Myanmar. Liderul Aung San Suu Kyi a fost reţinut

Ultima actualizare:

    Armata din Myanmar a preluat controlul asupra ţării Foto: AFP
Armata din Myanmar a preluat controlul asupra ţării Foto: AFP

Lovitură de stat în Myanmar! Armata a preluat controlul asupra ţării după ce liderul Aung San Suu Kyi şi alţi politicieni au fost reţinuţi la primele ore ale zilei de luni (1 februarie). Televiziunea militară a anunţat că a fost declarată stare de urgenţă pentru un an şi că puterea a fost transferată.

Lovitura de stat vine după ce tensiunile dintre Guvernul civil şi armată au crescut în urma disputatelor alegeri de toamna trecută.Myanmar, cunoscut ca Burma, a fost condusă de armată până în 2011, când au început reformele democratice, potrivit news.ro. Armata a anunţat luni că transferă puterea comandatului suprem Min Aung Hlaing din cauza „fraudei electorale”. 

La alegerile din luna noiembrie a anunlui trecut, Liga Naţională pentru Democraţie (NLD) a lui Suu Kyi a câştigat suficiente locuri pentru a forma un guvern. Soldaţii au fost instalaţi pe străzile capitalei Nay Pyu Taw şi ale celui mai mare oraş, Yangon.

Soldaţii au fost instalaţi pe străzile capitalei Nay Pyu Taw şi ale celui mai mare oraş, Yangon.

Fără internet și servicii de telefonie în marile orașe

Oamenii au rămas fără internet  în principalele oraşe, la fel şi unele servicii de telefonie, iar televiziunea de stat, MRTV, a anunţat că întâmpină probleme tehnice şi nu emite. BBC World News şi alţi radiodifuzori internaţionali sunt blocaţi, de asemenea, în timp ce staţiile locale nu emit.

NLD a câştigat 83% dintre mandate, în alegerile din 8 noiembrie, pe care mulţi le-au considerat un referendum privind Guvernul lui Suu Kyi.

Acesta a fost al doilea scrutin de la încheierea conducerii militare în 2011.

Armata a contestat rezultatele la Curtea Supremă, iar temerile privind o lovitură de stat au crescut recent. Comisia electorală a respins acuzaţiile de fraudă.

Aung San Suu Kyi este fiica eroului independenţei, generalul Aung San, care a fost asasinat când ea avea vârsta de 2 ani, înainte ca Myanmar să obţină independenţa faţă de Marea Britanie, în 1948.

Suu Kyi, văzută la un moment dat ca simbol al drepturilor omului, a fost laureată cu premiul Nobel pentru Pace când încă se afla în arest la domiciliu şi era considerată „un exemplu remarcabil al puterii celor fără putere”.

Suu Kyi a petrecut 15 ani în detenţie, între 1989 şi 2010. În noiembrie 2015, a condus NLD care a câştigat primele alegeri disputate deschis în decurs de 25 de ani.

Constituţia Myanmarului îi interzice să fie preşedinte pentru că are copii cu naţionalităţi străine. Însă Suu Kyi, în vârstă de 75 de ani, este văzută ca lider de facto.

De când a devenit consilier de stat, conducerea ei a fost definită de tratamentul aplicat în ţară minorităţii musulmane Rohingya. În 2017, sute de mii de membri ai comunităţii au fugit în Bangladesh din cauza atacurilor care îi vizau.

Foştii susţinători internaţionali ai ei au acuzat-o că nu acţionează pentru a opri abuzurile asupra Rohingya şi că nu condamnă armata. În ţară, „the Lady”, aşa cum este supranumită, a rămas o figură populară în rândul majorităţii budiste, care arată puţină simpatie pentru Rohingya.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Drogul violului Foto womenshealth gov jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net