Lovitura primită de Obama din partea fratelui. Anunţul făcut îl va înfuria pe şeful SUA

Ultima actualizare:

    Barack Obama nu se aștepta la asta din partea fratelui său vitregFoto Getty
Barack Obama nu se aștepta la asta din partea fratelui său vitregFoto Getty

Este aproape de necrzut că după atâtea replici și gafe umilitoare, Donald Trump nu doar că încă se află în cursa pentru președinția Statelor Unite, dar chiar are mari șanse de a obține titulatura de lider la Casa Albă. Mai mult decât atât, fratele vitreg al lui Barack Obama a anunțat oficial că îl susține pe Trump.

Într-un interviu, Malik Obama (58 de ani), fratele vitreg al actualului președinte american, a anunțat că își va oferi votul pentru Donald Trump, candidatul din partea Partidului Republican, deoarece "vorbește cu sufletul", după cum relatează DailyMail.co.uk

"Să facem America din nou măreața este un slogan grozav, mi-ar plăcea să-l întâlnesc pe Trump", a declarat Malik Obama. Anunțul ar putea să aibă un efect negativ asupra imaginii lui Barack Obama care a declarat public că va vota cu Hillary Clinton, dorind ca aceasta să îi ia locul. 

Malik Obama, fratele vitreg al lui Barack Obama, va vota cu Trump
Malik Obama, fratele vitreg al lui Barack Obama, va vota cu Trump

Malik locuiește într-o zonă rurală din Kenya, dar încă are dreptul de a vota în statul american Maryland. Totodată, el nu are de gând să calce pe urmele fratelui său când vine vorba de politică, fiind un mare critic al lui Clinton. El îi consideră pe clinton și pe fratele său responsabili pentru moartea dictatorului libian, Colonelul Muammar Gaddafi, care i-a fost unul dintre cei mai buni prieteni. 

În 2012, Malik chiar i-a dedicat o biografie lui Gaddafi despre care spunea că "a făcut din această lume un loc mai bun". "Mă simt ca un Republican acum deoarece ei nu susțin căsătoria între persoane de același sex, ceea ce-mi convine." 

Donald Trump nu a ezitat să scrie un comentariu pe Twitter referitor la anunțul lui Malik
Donald Trump nu a ezitat să scrie un comentariu pe Twitter referitor la anunțul lui Malik

Imediat după ce a auzit vestea că fratele vitreg al lui Barack Obama îi susține candidatura, nu a ezitat să scrie un comentariu pe contul său de Twitter: "Fratele președintelui Obama, Malik, tocmai a anunțat că va vota pentru mine. Probabil n-a fost tratat prea bine de președinte, ca restul lumii."

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
man 979980 1280 jpg
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net